„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20:30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu.

Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984.

Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!", a anunțat în această seară Spitalul Universitar de Urgență București.

Lucescu a antrenat până în urmă cu două săptămâni, ultimul său meci fiind la cârma echipei naționale împotriva Turciei, cealaltă echipă națională pe care a antrenat-o de-a lungul lungii sale cariere de antrenor începută în 1979 la Corvinul Hunedoara. 

„Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma decesului celui care a fost, este și va rămâne o legendă absolută: Mircea Lucescu.

Fotbalul nostru pierde astăzi nu doar un tactician genial, ci un mentor, un vizionar și un simbol național care a purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial.

Mircea Lucescu a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, Lucescu a strălucit și sub culorile echipei naționale. Momentul de referință rămâne Cupa Mondială din 1970, unde, din postura de căpitan al “Generației de la Guadalajara”, a înfruntat legende precum Pelé și Bobby Moore.

Însă adevărata sa dimensiune de geniu s-a văzut pe banca tehnică. Mircea Lucescu a fost antrenorul care a adus fotbalul modern în România, ducând echipa națională la EURO 1984 și punând bazele marii echipe a Corvinului Hunedoara. Succesele sale internaționale, trofeele europene cucerite, triumfurile cu Galatasaray și Beşiktaş în Turcia, perioada de la Şahtior Doneţk, în Ucraina, l-au plasat în panteonul celor mai titrați antrenori din istoria fotbalului mondial. În vara lui 2024 s-a întors la Echipa Națională pe care a iubit-o fără margini. Sub conducerea sa, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, șase victorii din șase meciuri, în urma căreia reprezentativa noastră a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Campionatul Mondial din vara aceasta.

“Este o zi neagră pentru România și pentru fotbalul mondial. Ne-a părăsit un om care a trăit prin și pentru fotbal în fiecare secundă a existenței sale. Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci un profesor de viață pentru generații întregi de jucători. A fost un om care a iubit acest sport mai mult decât orice în viață, iar impactul său asupra fotbalului nostru este incomensurabil. În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată. Rămânem cu lecțiile sale, cu eleganța domniei sale și cu un gol imens care nu va putea fi umplut niciodată. Drum lin printre stele, Domnule Lucescu”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu înaintea partidelor din următoarea etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3, dar și în Superligă feminină.

Rămas bun, Mircea Lucescu! Îți mulțumim pentru tot ce ai dăruit fotbalului românesc! Dumnezeu să te odihnească în pace!

În acest context plin de suferință pentru întreaga familie a fotbalului românesc, FRF anunță că procesul de numire a unui nou selecționer va fi suspendat pe o perioadă nedeterminată”, se arată într-un comunicat de presă al Federației Române de Fotbal.

Povestea unei cariere de excepție

Când Mircea Lucescu a acceptat, în 1979, să devină antrenor-jucător la Corvinul Hunedoara, nimeni nu bănuia că începea una dintre cele mai lungi și mai spectaculoase cariere din fotbalul european. La Hunedoara, a construit o echipă tânără, curajoasă, care juca un fotbal modern pentru acele vremuri. În paralel, în 1981, România îi încredința naționala, iar Lucescu avea să o ducă la primul Campionat European din istorie, în 1984.

După această experiență, în 1985 s-a întors la Dinamo București, clubul la care fusese jucător emblematic. A reconstruit echipa, iar în 1990 i-a adus primul titlu după șase ani de secetă..
A urmat Italia, țara în care avea să-și rafineze stilul. A trecut pe la Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano, lăsând în urmă reputația unui tehnician cerebral, atent la detalii și capabil să lucreze cu jucători mari. Între două aventuri italiene, a revenit pentru un an în România, la Rapid București, unde a câștigat titlul în 1998.
În anul 2000, destinul l-a dus în Turcia, la Galatasaray. Acolo a câștigat Supercupa Europei, învingând Real Madrid, și a dus echipa până în sferturile Ligii Campionilor. A câștigat și campionatul Turciei, dar, paradoxal, a fost demis la finalul sezonului.
Nu a stat mult pe gânduri. În 2002 a preluat Beşiktaş, rivala lui Galatasaray. În primul sezon, a câștigat campionatul chiar în anul centenarului clubului, stabilind un record de 85 de puncte. A fost o performanță care l-a transformat într-o legendă și pentru fanii alb-negrilor.
În 2004, a început capitolul care avea să-i definească întreaga carieră: Șahtar Donețk. Într-un oraș minier, într-o regiune dură, Lucescu a construit o echipă spectaculoasă, bazată pe talent sud-american și disciplină est-europeană. Primul trofeu a venit chiar în primele zile – Cupa Ucrainei. Apoi au urmat opt titluri de campion, cinci dintre ele consecutive, și cinci Cupe ale Ucrainei.
Cel mai important moment a venit în 2009, când Șahtar a câștigat Cupa UEFA, ultimul trofeu din istoria competiției înainte de transformarea în Europa League. A fost victoria care l-a consacrat definitiv ca unul dintre marii antrenori ai Europei. Orașul Donețk l-a numit „Cetățean de onoare”, iar Lucescu a rămas acolo până în 2016, timp de doisprezece ani.
După Ucraina, a urmat o scurtă aventură la Zenit Sankt Petersburg, încheiată după un sezon. Apoi, în 2017, Turcia l-a chemat din nou, de data aceasta ca selecționer. Mandatul a fost dificil, iar în 2019 s-a încheiat.
În 2020, a revenit în Ucraina, dar de această dată la rivala istorică a lui Șahtar: Dinamo Kiev. A fost primit cu proteste, dar a răspuns în stilul său: cu rezultate. În primul sezon, a câștigat campionatul, al nouălea titlu al său în Ucraina. A rămas la Dinamo până în 2023, când războiul și condițiile grele l-au determinat să plece.
În 2024, România l-a chemat din nou la echipa națională, cu obiectivul calificării la Mondialul din 2026. A acceptat, dar mandatul s-a încheiat în aprilie 2026, fără însă să mai reușească o nouă calificare.
De-a lungul carierei a câștigat:
- în România
•     trei titluri de campion
•     Dinamo București: 1989–90
•     Rapid București: 1997–98
- în Turcia
•     două titluri de campion
•     Galatasaray: 2001–02
•     Beşiktaş: 2002–03
•     o Supercupă a Europei
•     Galatasaray: 2000
- în Ucraina – Șahtar Donețk
•     opt titluri de campion al Ucrainei
•     cinci Cupe ale Ucrainei
•     șapte Supercupe ale Ucrainei
•     o Cupă UEFA (2009) 

- în Ucraina – Dinamo Kiev
•     un titlu de campion al Ucrainei (2020–21)

Sursa foto: Echipa națională de fotbal a României