A doua seară a Festivalului Internațional de Teatru Nou
Ieri a fost cea de-a doua seară a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad. S-a pus în scenă spectacolul Visul unei nopți de vară – după textul lui William Shakespeare cu inserții contemporane ale trupei de actori, care nu a dezamăgit și i-a purtat pe spectatori timp de două ore în lumea atât de bine ilustrată de marele Shakespeare. Povestea lui Pyram și Thisbe, alături de enigmaticele personaje deja bine cunoscute din celebra piesă de teatru, a fost spusă cu crâmpeie din textul original, dar și reinterpretări care nu au diminuat magia și farmecul pe care piesa originală le transmite. Lumea forțelor supranaturale și farmecul irezistibil al zânelor jucăușe care i-a năucit pe protagoniști au fost și mai fascinante când scenele au fost însoțite de muzică. O piesă foarte rock`n`roll, vie, vivace, care stârnește hohote de râs, un râs involuntar dar foarte terapeutic și care cheamă zânele să mai povestească, să mai cânte, să mai farmece bieții muritori.

Într-o pădure fermecată, patru îndrăgostiți fug de regulile impuse de societate, dar ajung victimele farselor magice ale spiridușului Puck, care le încurcă sentimentele cu o poțiune de iubire. În același loc, regele zânelor, Oberon, și regina Titania se află într-un conflict, iar câțiva meșteșugari pregătesc un spectacol pentru Duce, fără să știe că și ei vor fi prinși în jocul magiei. Povestea este cu atât mai interesantă cu cât celebrele personaje ale lui Shakespeare sunt afectate de probleme ale lumii contemporane: anxietatea, insomnia, instabilitatea psihică sau singurătatea în cuplu. La final, toate încurcăturile sunt dezlegate, iubirea adevărată triumfă, iar lumea reală și cea magică se armonizează.
Traducerea: Peter Kerek, Dan Grigorescu, Șt. O. Iosif
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Irina Chirilă
Muzica live: Paul Tonca
Lighting design: Alex Dancu
Grafică afiș: Laurian Popa
Distribuția: Ștefan Dogaru, Angela Petrean Varjasi, Ştefan Statnic, Caliţa Nantu, Alex Popa, Iulia Pop Dragoș, Marian Parfeni, Paul Tonca, Florin Covalciuc, Călin Stanciu, Robert Pavicsits, Bogdan Neciu