Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cod galben de ploi şi vijelii în Arad

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru ziua de astăzi un cod galben de ploi pentru mai multe judeţe ale ţării. Printre acestea se numără şi judeţul Arad.

Cod galben de ploi şi vijelii în Arad
Comentează 1

17 judeţe sunt vizate de codul galben, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj. Meteorologii anunţă că în intervalul orar 13:00-22:00 vor avea loc ploi torenţiale, vijelii şi grindină. „În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 50...60 l/mp. Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar și în restul teritoriului, au declarat reprezentanţii ANM. 

În ceea ce priveşte Aradul, codul galben se va manifesta în zonele montane şi în localităţile de pe Valea Mureşului. Municipiul este ferit de acest cod, pe parcursul zilei preconizându-se în jur de 31 de grade Celsius. 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite