Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultima rundă de dezinsecție de anul acesta

Primăria anunță desfășurarea ultimei acțiuni de dezinsecție din acest an, în perioada 6–10 octombrie 2025. Intervențiile vizează combaterea țânțarilor, atât în stadiu larvar, cât și adult, prin aplicarea de tratamente chimice pe domeniul public și privat.

Ultima rundă de dezinsecție de anul acesta
Comentează

„În cazul în care condițiile meteorologice vor fi favorabile, tratamentele vor debuta în seara zilei de miercuri, 8 octombrie 2025. Dacă se vor înregistra condiţii meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
Tratamentul terestru antilarvar este programat pentru dimineața zilei de 9 octombrie, începând cu ora 04:30, și va fi realizat de patru echipe cu patru utilaje. Zonele vizate includ malurile Râului Mureș, lacurile din Pădurice, bălțile temporare și permanente din zona Mărului – Homocul Mare și Mic, canalele deschise (Mureșel, Ier, Țiganca), parcurile, terenurile virane și toate zonele umede cu vegetație din municipiu.
Tratamentul împotriva țânțarilor adulți se va desfășura exclusiv pe timp de noapte, între orele 21:00 și 04:30, prin termonebulizare, în spațiile verzi și deschise din oraș, inclusiv cele aparținând persoanelor fizice și juridice.
Produsele utilizate – VectoBac® WG și Cymina® Ultra – sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu prezintă pericol pentru populație, animale sau mediu.
„Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor adulți pentru a evita eventualele incidente neplăcute”, transmit autoritățile.
Crescătorii de albine sunt avertizați să își protejeze stupii, iar autoritățile recomandă tuturor cetățenilor și instituțiilor să efectueze tratamente de dezinsecție în spațiile proprii, pentru a preveni reinfestarea.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite