Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Școala și familia” pe scena teatrului arădean

„Școala și familia” pe scena teatrului arădean
Comentează 0

         În seara zilei de joi, 14 ianuarie, a avut loc pe scena Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad premiera spectacolului  “Școala și familia” în regia lui Cristian Ban, după textele mai puțin cunoscute ale lui Ion Luca Caragiale.

             Scenografia acestui spectacol este semnată de către Irina Chirilă, coregrafia de Maura Cosma, iar din distribuție fac parte: Angela Petreanu Vârjasi, Alina Vasiljevic, Iulia Alexandra Dinu, Diana Ioana Licu, Marina Palii, Ștefan Statnic,  Călin Stanciu, Bogdan Neciu, Ștefan- Gheorghe Dogaru și Alex Popa.

Tema principală a fost educația, care este foarte importantă în formarea oricui, însă din păcate nu toți au parte de educația pe care o merită. Se pune problema  școlilor din România, a viitorului tinerilor și aspirațiile lor. Așadar acest spectacol este foarte actual și ilustrează ce se întâmplă uneori în școli, ironizând greșelile părinților, a profesorilor și a directorilor de școli.

Aici întâlnim un fel de competiție exagerată între elevi, iar acest lucru este datorat  părinților, care le construiesc de mici orgoliul stupid de a fi mereu cel mai bun, călcându-l în picioare pe celălalt. Între elevi nu există înțelegere, nici iubire, nici respect, notele nu sunt luate pe merit, iar ei nici măcar nu învață, așteaptă doar un premiu, sau recompense din partea părinților.

Caragiale mereu își satirizează personajele, dramaturgul încearcând să corecteze defectele oamenilor prin piesele sale,  obligându-i să se trezească la realitate și rămâne astfel mereu un dramaturg foarte actual, căci trecutul se repetă, iar în esență greșelile umanității sunt tot aceleași.

Regizorul a optat pentru o variantă modernă a punerii în scenă, folosind un decor minimalist și  integrând foarte bine totul în epoca noastră.

Acest spectacol ne trimite cu gândul la școală în primul rând, dar și la educație care nu ar trebui să se formeze doar pe băncile școlii ci și în familie.

 “Școala și familia” se încheie într-o manieră inedită, se va aduce pe scenă statuia lui Caragiale, iar fiecare elev se va așeza lângă ea, amintindu-și de un moment în viața lui, când a învățat din anumite greșeli, pe care le-a făcut în trecut.

Cristian Ban:”Suntem foarte emoționați, e primul spectacol al teatrului cu publicul în sală, e un spectacol la care am început lucrul încă din august și abia așteptăm întâlnirea  cu publicul, până acum l-au văzut doar câțiva colegi și suntem foarte curioși cum o să iasă, să vedem cum ne adunăm după lipsa asta de când nu am mai jucat cu publicul, a fost o perioadă destul de lungă când actorii nu au mai avut contact cu publicul, acum ne asigurăm că toată lumea e pe poziții și abia așteptăm să vedem cum o să fie.”

 

Gabriela-Alisa Gui

 

Galerie foto (82)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite