Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

ȚARA care pregătește MORGILE și SAPĂ uriașe GROPI COMUNE în așteptarea unui MARE DEZASTRU

Canicula a răpus, în vara lui 2015, peste 1300 de oameni numai în Karachi, cel mai mare oraș din Pakistan. Pentru că au făcut față cu greu situației de anul trecut, morgile fiind supraaglomerate iar locurile în cimitire insuficiente, autoritățile au decis să demareze o operațiune macabră, dar necesară, după cum relatează presa asiatică.

ȚARA care pregătește MORGILE și SAPĂ uriașe GROPI COMUNE în așteptarea unui MARE DEZASTRU
Comentează 0

Potrivit channelnewsasia.com, groparii sunt ocupați până peste cap, autoritățile dispunând să fie săpate trei gropi comune uriașe în care să intre chiar și 300 de trupuri neînsuflețite.

Groparul Shahid Baloch povestește că vara anului trecut a fost apocaliptică. Temperaturile au urcat până la 44 grade Celsius, mai multe zile la rând, în condițiile în care nivelul obișnuit era de 37 grade. Au murit peste 1300 de oameni, iar spitalele și morgile din Karachi erau pline până la refuz, își amintește Shahid Baloch. ”Slavă Domnului că anul acesta vom fi mai bine pregătiți”, mai spune groparul în vârstă de 28 de ani.

Orașul-port Karachi numără în prezent peste 20 de milioane de locuitori. Victimele caniculei din vara trecută – când s-a înregistrat cea mai mare temperatură din 1981 - au fost mai ales bătrânii, consumatorii de droguri și cei care desfășurau activități în aer liber.

Până în acest moment, din previziunile meteorologilor nu rezultă totuși că situația de anul trecut ar fi pe cale să se repete.

sursa: evz.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite