Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gurahonț - o comună cu zece localități și cu multe investiții

Comuna Gurahonț este una dintre cele mai întinse comune din județul Arad având în componență zece localități, respectiv Gurahonț, Bonțești, Mustești, Honțișor, Valea Mare, Zimbru, Dulcele, Pescari, Iosaș și Feniș, suprafața totală a comunei fiind de 17.091 ha. O astfel de comună este extrem de greu de administrat, de aceea, ca primar, ești obligat să iei de multe ori decizii dificile atunci când vine vorba de investiții, deoarece în fiecare localitate este nevoie de modernizare. Având în comună și un liceu unde învață elevi nu numai din comuna Gurahonț, ci din toată zona Văii Crișului Alb pe o rază de cel putin 20 de km, sigur că trebuie să ții cont de acest lucru, oferind toate condițiile necesare unui proces educativ eficient. Apoi trebuie să ai în vedere problemele urgente și binențeles, investițiile în infrastructură pentru a asigura un trai decent tuturor cetățenilor, însă nimic nu se poate schimba peste noapte, astfel că fiecare proiect și investiție durează, iar pentru cei care nu știu, de la întocmirea documentației și depunerea în vederea obținerii finanțării unui proiect și până la obținerea avizelor, aprobărilor și banilor necesari pentru lucrările de investiție pot trece chiar și doi.

Gurahonț - o comună cu zece localități și cu multe investiții
Comentează 0

 În urmă cu câteva zile am stat de vorbă cu primarul comunei Gurahonț, Ana Lenuța Moțica, rugând-o să ne prezinte proiectele pe care le-a realizat în ultimii ani, cu toate că pandemia a întârziat peste tot lucrările de investiții. De altfel, în toată țara se lucrează acum cu întârziere la proiectele începute, din cauza pandemiei. „Este foarte greu să ne luptăm cu birocrația din România, astfel că suntem nevoiți să așteptăm luni de zile obținerea unui singur aviz pentru a putea începe efectiv lucrările, dar nu avem încotro, pentru că trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a ne continua investițiile propuse. Avem multe proiecte realizate atât cu finanțare guvernamentală (PNDL) cât și prin fonduri europene și aș vrea să le prezint pe cele mai importante în primul rând. Unul dintre proiectele în desfășurare, unde mai avem doar finisări la interior și exterior, este reabilitarea clădirii liceului din Gurahonț, unde am achiziționat inclusiv mobilier nou cu băncuțe separate pntru fiecare elev, conform actualei situații. Fiind dascăl de profesie, consider că educația tinerelor generații este un lucru primordial pentru noi ca și comunitate, de aceea acord o atenție deosebită procesului de învățământ. Asfaltarea drumurilor comunale, precum și asfaltarea străzilor a fost și este prioritară de asemenea și aici pot să spun că am turnat asfalt pe 21 de străzi în Gurahonț și am pavat str. Avram Iancu. De asemenea, acum se lucrează pe un tronson la reabilitarea și modernizare centrului comunal, construind trotuare, parcări, rigole și amenajând spații verzi. Iluminatul public în Gurahonț a fost reabilitat în totalitate trecând pe lămpi economice cu LED, astfel încât putem face economie la plata iluminatului public, investind acei bani în alte proiecte. Înființarea biroului «Evidența Populației» a fost un proiect foarte apreciat nu numai de comunitatea din Gurahonț, ci și de cetățenii comunelor vecine, cum e comuna Brazii, Almaș, Buteni și Dieci, care au fost arondate la Gurahonț. Referitor la Cadastru, putem spune că avem până în prezent realizată cadastrarea pentru 2000 de parcele, terenuri extravilan și se continuă până la finalizarea tuturor terenurilor. Am reabilitat și modernizat căminele culturale din toate localitățile comunei, iar la Bonțești se desfășoară acum lucrări de reabilitare generală, cu finanțare din fonduri europene (UE). Un alt proiect foarte drag sufletului meu este construcția unui centru de cultură în Gurahonț. Lucrările sunt în plină desfășurare, zidurile fiind deja ridicate, urmând ca anul viitor să fie finalizat. O altă investiție este construcția unui pod nou peste Valea Honțișorului, unde lucrările sunt în desfășurare, iar după finalizarea acestui obiectiv, ne vom apuca de construcția podului din strada principală. De asemenea, a fost construit și un drum agricol la Dulcele, o localitate aparținătoare comunei Gurahonț. În localitatea Bonțești am construit o capelă nouă din fonduri locale, Bonțeștiul fiind una dintre cele mai mari sate ale comunei. Am achiziționat pentru Primărie utilaje pentru lucrările edilitare, respectiv un tractor, remorcă, lamă pentru pământ, lamă pentru zăpadă etc. Am achiziționat tot pentru Primărie și aparatură I.T. De asemenea am achiziționat și un buldoexcavator prin GAL, iar finanțarea a fost asigurată din fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat, urmând ridicarea utilajului. Un alt proiect constă în extinderea rețelei de apă și canalizare la Gurahonț și Bonțești, unde se continuă lucrările. Am făcut demersuri pentru redeschiderea spitalului din Gurahonț, astfel că din 2017 clădirea spitalului a trecut din proprietatea publică a C.J. în proprietatea publică a comunei Gurahonț. În momentul de față, după ce am parcurs toți pașii legali, avem acum caietul de sarcini, urmând procedura de concesionare, pentru că spitalul din Gurahonț trebuie să funcționeze din nou. Un alt proiect finalizat a fost înființarea clubului sportiv din Gurahonț și amenajarea terenului de fotbal. S-au înființat peste 150 locuri de muncă prin facilitarea atracției investitorilor în comuna Gurahonț. Am ridicat o troiță la Iosășel, în cinstea Centenarului Marii Uniri. Sunt proiectele pe care noi le-am realizat în ultimii ani pentru comunitatea noastră, dar avem și câteva proiecte în derulare, la care se lucrează în acest moment. Unele au fost extrem de greu de realizat din cauza problemelor de finanțare, pe altele le-am realizat din bugetul local, dar de-a lungul acestor ani am reușit să finalizăm multe obiective ținând cont de faptul că suntem o comună foarte întinsă și mare, cu zece localități, ceea ce o face greu de administrat. Mă bucură faptul că am reușit să asfaltăm multe străzi, să aducem un plus de confort cetățenilor comunei, mai avem doar câteva străzi și pot spune că am asfaltat Gurahonțul în totalitate. Este o muncă continuă și pentru acest lucru vreau să mulțumesc domnului viceprimar Blaj Daniel, care a fost mereu alături de mine, aducându-și un aport substanțial la fiecare lucrare realizată”, a declarat primarul Ana Lenuța Moțica.

Proiecte PNDL și fonduri europene

În continuare, aceasta a vorbit despre proiectele accesate prin PNDL, dar și des pre cele accesate pe fonduri cu finanțare europeană având în vredere că din bugetul local nu se pot realiza multe proiecte.

„Aș începe cu proiectele finanțate de Guvernul României (PNDL): • Reabilitarea și modernizarea liceului din Gurahonț; • Modernizarea iluminatului public în Gurahonț, trecând pe lămpi cu LED; • Construcția podului peste Valea Honțișor; • Asfaltare străzi din Gurahonț, cu o lungime totală de 6,7 km; • Cadastrarea imobilelor pe extravilan; • Canalizarea în localitatea Gurahonț sunt câteva dintre proiectele de care îmi amintesc, iar cele cu finanțare europeana sunt: • Reabilitare și modernizarea Căminului Cultural Bonțești, care este acum în lucru • Asfaltare străzii Gelu Rănoiu din Gurahonț, cu finanțare europeană prin GAL • Achziționarea unui buldoexcavator, tot cu finanțare europeană prin GAL, dar mai sunt și altele”, a mai spus Ana Lenuța Moțica.

Planuri de viitor

Deși în comună s-au realizat multe, în continuare se lucrează la proiecte. „Primul obiectiv de viitor și cel mai important este redeschiderea cât mai grabnică a spitalului din Gurahonț, deoarece acesta ar aduce un dublu avantaj locuitorilor din zonă: • Primul avantaj este marea nevoie a comunității noastre și nu numai de o unitate medicală în zonă și aici mă refer prima dată la oamenii în vârstă; • Redeschiderea acestui spital ar creea locuri de muncă pentru medici, asistente, personal auxiliar, nemaipunând la socoteală faptul că urgențele medicale s-ar rezolva mult mai repede; • Creearea de noi locuri de muncă, pentru tineri în special, este o altă prioritate pentru mine; • Asfaltarea întregii comune, respectiv a celor trei străzi care au rămas neasfaltate și pe care dorim să le finalizăm cât mai repede, apoi finalizarea construcției noului centru cultural; • Înființarea unui birou de consultanță pentru cetățeni în cadrul Primăriei, în vederea accesării de fonduri europene, deoarece zona noastră se pretează foarte bine la agroturism și aici mă refer în primul rând la localitățile Valea Mare – Zimbru, unde sunt locuri extrem de frumoase. M-aș bucura ca în fiecare localitate să existe cel puțin o pensiune agro-turistică sau un proiect cu finanțare europeană, lucru care ar dezvolta mult comuna noastră; • Modernizare pieței prin construcția unei noi hale agroalimentare, conformă standardelor Uniunii Europene; • Continuarea cadastrării în extravilan și începerea pe intravilan, până la finalizarea totală; • Executarea de foraje pentru apă potabilă în localitățile care nu beneficiază de apă de la rețea; • Finalizarea podului din Honțișor; • Digitalizarea serviciilor din Primărie în concordanță cu standardele Europene; • Aducerea rețelei de gaz metan în comuna Gurahonț este o altă dorință a cetățenilor, pe care o vom realiza; • Modernizarea tuturor spațiilor de învățământ din comună; • Construcția unei noi stații de epurare; • Creeare unui parc și loc de joacă pentru copii în fiecare localitate din comună; • Modernizarea terenului de fotbal din Gurahonț; • Promovarea potențialului economic și turistic al comunei, prin toate mijloacele, astfel încât să ne dezvoltăm atât economic, prin atragerea de investitori, cât și turistic- fie prin investitori, fie prin încurajarea și îndrumarea cetățenilor de a accesa proiecte pe agroturism, zootehnie, albinărit, prestări-servicii etc; • Amenajarea și redarea în circuitul turistic și educativ a parcului dendrologic Gurahonț, rezervația de la Baltele, rezervația Laurul, Troița de la Iosășel și cuptorul de topit fier de la Zimbru, astfel încât să fie o atracție turistică și de ce nu, chiar științifică pentru multe unități de învățământ superior și nu numai. Referitor la spital, amintim din nou că: • Am realizat trecerea imobilului din domeniul public al județului în domeniul public al comunei Gurahonț; • Am realizat evaluarea patrimoniului spitalului; • Am obținut avizul de la Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat și Servicii Speciale București și avizul de la Agenția de Protecția Mediului Arad, care atestă faptul că spitalul nu se află în zonă protejată; • Am realizat caietului de sarcini în vederea concesionării pentru reînființare ca unitate spitalicească. Toate aceste realizări au fost posibile datorită accesării de fonduri guvernamentale și europene, pe lângă fondurile proprii ale comunei și cu sprijinul Consiliului Județean Arad, căruia îi mulțumim pentru faptul că sunt alături de comunitatea noastră. Îmi doresc o comună frumoasă și modernă deoarece Gurahonțul trebuie să fie o comună unde fiecare cetățean să se simtă bine la el acasă” a încheiat primarul comunei Gurahonț, Lenuța Moțica.

Galerie foto (156)

Articole asemanatoare