Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Autostradă între Arad și Oradea cu bani de la americani?

O autostradă care să facă legătura între Arad și Oradea ar putea fi finanțată cu fonduri americane. Potrivit ziare.com, Statele Unite sunt dispuse să ofere României o finanţare de șapte miliarde de dolari pentru proiecte de energie şi infrastructura rutieră şi feroviară.

Proiectul Via Carpatia, autostrada care leagă trei mări, ajungând de la Constanța la Gdansk şi calea ferată Rail-2-Sea, parte din strategia militară de consolidare a Flancului Estic, au fost readuse în discuţie cu ocazia semnării unui memorandum între cele două state.

Autostradă între Arad și Oradea cu bani de la americani?
Comentează 2

Potrivit sursei citate, vinerea trecută, Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la Bucureși, a anunţat că vor începe proiectele unei autostrăzi şi a unei căi ferate de la Constantă la Gdansk, parte din strategia militară de a consolida Flancul Estic pentru deplasarea trupelor NATO şi a exporta tehnologie americană.

Pe teritoriul românesc, Via Carpatia are traseul Oradea - Arad - Timişoara - Lugoj - Sibiu - Bucureşti - Constanța. Pentru că acest traseu să fie complet la profil de autostradă, în acest moment lipsesc autostrada Oradea - Arad, tunelele de pe A1, lotul 3 din Lugoj - Deva, A1 Sibiu - Piteşti şi A0 Nord sau A0 Sud, a declarat pentru ziare.com Mihai Alexandru Crăciun, fondatorul asociaţiei „Construim România”.

Banii americanilor oferiţi drept împrumut ar putea fi folosiţi pentru construirea autostrăzilor Oradea-Arad şi Lugoj-Calafat, precizează Crăciun, întrucât restul tronsoanelor sunt deja în licitaţie sau construcţie.

Ce înseamnă de fapt proiectul Rail-2-Sea

În ceea ce privește calea ferată menţionată în memorandumul de înţelegere dintre Banca de Export-Import (EXIM) a Statelor Unite ale Americii şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri din România face parte dintr-un proiect mai mare, numit Rail-2-Sea, ce urmăreşte construirea unei linii de cale ferată cu dublă utilizare civilă și militară între portul Gdansk şi portul Constanța.

Proiectul Rail-2-Sea înseamnă de fapt tronsonul Curtici - Arad - Timişoara, urmat de Magistrala 900 (Timişoara - Drobeta Turnu-Severin - Craiova - Bucureşti), Centura Feroviară Bucureşti şi apoi de Magistrala 800 Bucureşti - Constanța.

Intraţi AICI pentru detalii.

Foto: economica.net

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite