Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Zăbrani - Noul primar ales continuă proiectele începute și inițiază altele noi pentru modernizarea comunei

Zăbrani - Noul primar ales continuă proiectele începute și inițiază altele noi pentru modernizarea comunei
Comentează 0

Comuna Zăbrani și-a ales de curând noul primar, care a câștigat alegerile cu peste 200 de voturi în raport cu adversarul/ii său, însă nu acest lucru este foarte important acum, ci faptul că oamenii acestei comune au înțeles că este nevoie de cineva care cunoaște administrație și pe deasupra să fie un om care este mereu aproape de ei, iar Dănuț Codrean a demonstrat acest lucru ani la rând din funcția de viceprimar, pe care a deținut-o până de curând.

Om serios și calm, cu priză la omul de rând, dar în același timp un om harnic, care și-a îndeplinit cu seriozitate toate sarcinile de servici din funcția de viceprimar, Dănuț Codreanu a demonstrat că merită să fie ales ca primar, iar din această poziție suntem convinși că va duce la bun sfârșit proiectele începute de fostul primar Toader Marian, dar în același timp va iniția alte proiecte noi, care vor duce pas cu pas la modernizarea comunei Zăbrani.

Zăbrani-ul, sau mai bine zis Guttenbrunn a fost în trecut o localitate populată cu etnici germani colonizați aici la anul 1724, an în care începe de fapt istoricul localității, pe un loc cu păduri seculare de foioase și mlăștiniș. În jurul unui izvor se așează un număr de 40-50 familiii, care numărau atunci cca. 200 de suflete, adulți și copii și își construiesc la început bordee, iar mai târziu case din lemn. Coloniștii germani au numit așezarea Guttenbrunn adică ,,fântâna bună,, după izvorul găsit aici. Majoritatea coloniștilor veneau din Odenwald(Germania) și primeau din partea statului austro-ungar de atunci, 16 jugăre de pământ și uneltele necesare să-l lucreze. Odată instalați coloniștii s-au apucat de treabă defrișând locul și asanând mlaștina, apoi si-au construit case, hambare și tot ceea ce aveau nevoie.

Colonizarea etnicilor germani s-a făcut în trei valuri. În anul 1726 se aduce din Germania şi Austria, viţa de vie care se adaptează extrem de bine solului şi condiţiilor climatice din zonă şi care cu timpul devine o cultură foarte productivă şi totodată profitabilă. În 1737 se termină zidirea primei biserici din localitate, la sfinţirea căreia ia parte şi episcopul de Timişoara, von Falkenstein, care dăruieşte bisericii un potir de argint. Astfel, generații de etnici germani au trăit și au muncit aici, dezvoltând localitatea, ajungând la mărimea actuală, deși în perioada de după război au fost persecutați la ordinul fratelui mai mare rus (URSS), iar mai apoi nici comuniștii lui Ceaușescu nu îi priveau cu ochi buni pe etnicii germani, chiar dacă erau harnici și corecți, însă îi tolerau, având în vedere faptul că România avea relații foarte bune cu RDG-ul.

Apoi, în epoca comunistă, au fost aduși la Zăbrani și coloniști din localitățile Minișu de Sus și Roșia de Petriș, jud.Arad, astfel că populația localității a fost mixtă, dar acest lucru nu a afectat oamenii locului. Așa după cum s-a întâmplat peste tot în Banat și Transilvania, etnicii germani au plecat în Germania după 89, lăsând agoniseala de o viață statului Român, însă de-a lungul anilor șvabii de aici și-au pus amprenta adânc asupra istoriei acestor locuri prin hărnicia lor, iar ca dovadă a existenței lor aici, avem frumosul muzeu din localitate, care funcționează prin grija Primăriei Zăbrani, purtând numele marelui scriitor,,Adam Muller Guttenbrunn,, născut la Zăbrani în anul 1852.

În urmă cu câteva zile am stat de vorbă cu noul primar ales, respectiv domnul Dănuț Codrean, despre proiectele în derulare ale administrației locale și mai ales despre cele viitoare, pentru că fiecare proiect nou aduce ce el un plus de modernizare a comunei. ,,Am câștigat alegerile cu peste 200 voturi, urmând ca zilele următoare să depun jurământul și să intrăm în normalitate, o normalitate care ne-o dorim cu toții astfel încât să ne putem concentra asupra lucrărilor ce se desfășoară în comună. Personal eu am dus o campanie decentă fără a denigra pe nimeni, pentru că nu îmi stă în caracter a înjosi și a denigra pe cineva, axându-mă pe ceea ce-mi doresc pentru comuna Zăbrani, iar oamenii au simțit acest lucru și au ales, iar prin intermediul d-voastră vreau și acum să le mulțumesc tuturor celor care m-au ales și, de ce nu,  și celor care nu m-au ales, pentru că la urma urmei fiecare e liber să se exprime prin vot, insă eu vreau să fiu primarul tuturor cetățenilor comunei noastre și să fac tot posibilul să nu dezamăgesc pe nimeni.Prioritatea mea este binele comunei și implicit al cetățenilor comunei Zăbrani.

Referitor la proiecte, vreau să amintesc că avem proiecte începute pe care le vom finaliza chiar dacă s-au sistat momentan finanțările prin CNI și PNDL, lucru care vor întârzia investițiile la nivel de țară. Acum avem mai multe șantiere în lucru pe raza comunei, cum este ,After Scoool-ul,, din Zăbrani, unde se lucrează în acest moment, și deja lucrarea este finalizată în proportie de aprox 75-80% sperând ca până la toamnă să finalizăm lucrarea. Un alt proiect la care se lucrează este ,,Extindere corp clădire școală ”Adam Muller Guttenbrun” Zăbrani, unde avem ridicată clădirea și urmează să se lucreze la amenăjările interioare, apoi avem dispensarul de la Chesinț, unde se lucrează în vederea reabilitării și modernizării. S-au finalizat lucrările la capela mortuară de la Zăbrani, urmând să începem proiectul de amenajare a zonei exterioare, cu alei și spațiu verde, precum și pavarea parcării. În același timp am inițiat noi proiecte pentru comună, și aș aminti de remiza de pompieri+dotări cu echipament specific și o autospecială de pompieri, proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării. Un alt proiect este reabiliatrea grădiniței P.N. Zăbrani + dotări, astfel încât copiii noștrii să beneficieze de cele mai bune condiții în care să-și desfășoare programul educativ. Și tot acum se lucrează la un proiect pe măsura 4.3. cu finanțare prin AFIR, respectiv ,,Reabilitare Drumuri Agricole ,,pe un traseu care cuprinde mai multe puncte de interes local, printre care ferme agricole, iazuri piscicole, zone de agrement, stâne de oi, livezi, obiective pe care dorim să le includem în circuitul turistic al comunei Zăbrani, lungimea traseului fiind de aprox. 17 km. Este un proiect benefic din mai multe puncte de vedere, deoarece acest drum va fi racordat la drumul Național Lipova-Timișoara, ce vine dinspre Neudorf și va trece prin marginea localității Zăbrani, făcând joncțiunea cu drmul Județean spre Arad. Iată că acest drum poate fi folosit și ca rută ocolitoare a localității Zăbrani dar mai ales ca acces la obiectivele amintite mai sus, pentru că vrem să promovăm și agro-turismul în comuna noastră, dar în același timp să creem condiții și fermierilor noștrii pentru a circula cu utilajele în siguranță.

La Chesinț avem proiectul pentru capela mortuară, urmând să stabilim cine va fi constructorul, astfel încât să demarăm lucrarea în cel mai scurt timp, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul local. În același timp am demarat măsurătorile și studiul geo pentru construcția unei capele și la Neudorf și tot acolo realizăm și o bază sportivă pentru tinerii din localitate. La Chesinț avem depus proiect pentru extinderea rețelei de apă, urmând să se demareze procedura de licitație după care așteptăm finanțarea de la guvern, deși momentan trebuie să așteptăm deblocarea procedurilor de finanțare. Suntem foarte atenți la tot ceea ce putem accesa ca proiecte cu finanțare externă pentru a realiza noi obiective în comună, pentru că e nevoie de o modernizare cât mai repede cu putință și de a ridica nivelul de confort al cetățenilor noștri.

Rolul nostru ca administrație este de a sprijini cetățenii în problemele ce se ivesc și de a dezvolta infrastructura comunei astfel încât fiecare locuitor al comunei să beneficieze de o viață tot mai bună și confortabilă aici în comună,, a încheiat noul primar Dănuț Codrean.

Nouă, ca redecție, nu ne rămâne decât ai ura ,,Mult succes în tot ceea ce face !,,.

Galerie foto (104)