Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Vizită de lucru în Norvegia; se caută soluţii eficiente de economisire a energiei (FOTO)

Consiliul Județean Arad caută o soluție eficientă de economisire a energiei pentru Spitalul Județean și pentru noul Complex Matern-Pediatrie, construit de CJA.

Vizită de lucru în Norvegia; se caută soluţii eficiente de economisire a energiei (FOTO)
Comentează 0

„Suntem în Norvegia, împreună cu Universitatea «Aurel Vlaicu», reprezentată de doamna rector Ramona Lile, de consilieri județeni și oameni din administrație, în cadrul unui proiect norvegian câștigat de Consiliul Județean, Primăria Buteni și Universitatea. În luna august vom primi la Arad un grup de experți pentru o radiografie a consumatorilor din sistemul public. Pe noi ne interesează în primul rând spitalul, unde căutăm o linie de finanțare pentru eficientizarea energetică profundă, care să includă soluții de energie verde și de reducere a consumului.

În Norvegia participăm și la ateliere de lucru la companii private care au implementat sisteme similare. Sunt, alături de noi, profesori universitari de la Arad, Cluj și Târgoviște, dar și firme mari de consultanță din România și Norvegia. Partener în proiect este si Universitatea tehnică din Friedrikstad, unde am întâlnit un profesor român expert în domeniul energiilor regenerabile, care se va deplasa în această vară la Arad. Suntem interesați de soluții și pentru Direcția Generală de Asistență Socială Protecția Copilului, care are multe spații dispersate, cu consum energetic mare”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Consiliul Județean Arad a câștigat mai multe proiecte de finanțare europeană pentru eficientizare energetică, la Spital, la Muzeu, la Bibliotecă, dar nevoile sunt foarte mari, iar progresul în acest domeniu este foarte accelerat. De aceea administraţia judeţeană îşi propune să rămână conectată și să beneficieze de toate oportunitățile pe care le oferă proiectele europene.

Din delegația Consiliului Județean Arad mai fac parte consilierii județeni Mariana Dihel și Samuel Luca, respectiv directorul executiv Andrei Ando, care face parte din echipa de proiect, delegația comunei Buteni fiind condusă de primarul Mircea Braiți.

 

 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite