Vine, vine Moș Crăciun: peste zece tone de material pirotehnic și o persoană reținută de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (FOTO)
Potrivit reprezentanților Inspectoratui de Poliție Județean Arad, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului de Investigatii Criminale, polițiști economici, criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus, ieri, în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, în locații din municipiul Arad.
„În urma activităților, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 122.700 de articole pirotehnice (aproximativ 10,5 tone) din categoriile P1, T1, F2, F3 și F4, deținute fără drept, la sediile și punctele de lucru ale unei societăți comerciale și la domiciliile a două persoane. Valoarea materialelor pirotehnice a fost estimată la aproximativ 2.500.000 de lei.
Au mai fost găsite, și ridicate în vederea continuării cercetărilor, 8.640 de țigarete, netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă.
A mai fost indisponibilizată o autoutilitară folosită la săvârșirea infracțiunii.
Un bărbat de 54 de ani, din Arad, a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate în dosarul penal, întocmit pentru deținerea și comercializarea fără drept de materiale pirotehnice, urmând ca, în funcție de rezultatul investigațiilor, urmărirea penală să fie extinsă și cu privire la alte fapte”, transmit polițiștii arădeani.









































