Descoperire explozivă la Sebiș: polițiștii au confiscat peste 28.000 de articole pirotehnice
Polițiștii orașului Sebiș, cu sprijinul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, ieri, un control la o societate comercială din localitate.
În urma verificărilor, au fost descoperite peste 28.000 de articole pirotehnice din categoriile P1 și F3, întreaga cantitate fiind ridicată pentru continuarea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru deținerea, depozitarea și comercializarea de articole pirotehnice, fapte interzise de legislația în vigoare.
Autoritățile atrag atenția că utilizarea neautorizată a materialelor pirotehnice reprezintă un pericol major pentru siguranța publică, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.




















