Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Viitorul UTA-ei e cu bătaie lungă. "Un sezon reușit în sectorul copiilor și juniorilor"

Viitorul UTA-ei e cu bătaie lungă.
Comentează 0

Noul proiect UTA e cu bătaie lungă. Se simte asta, pmai ales după ultimele rezultate ale sectorului juvenil, şi prin faptul că au fost promovaţi os erie de tineri la prima echipă.

„De când fac parte din familia UTA, nu îmi amintesc de așa un sezon reușit în sectorul copiilor și juniorilor, vorbesc atât din punct de vedere organizatoric și financiar, dar și sportiv. Mă bucură faptul că UTA oferă, cu ajutorul Primăriei Arad și al celorlalți sponsori, un cadru special, poate chiar unic, copiilor și juniorilor. A fost un an deosebit și pe plan sportiv, cu echipa Under 19 câștigând două trofee naționale importante – Cupa și Supercupa României la categoria Elite. Sunt performanțe frumoase, UTA U 19 a și fost desemnată <> în Arad. A fost îndeplinit cu brio și obiectivul principal, cel de a promova jucători din propria pepinieră la echipa de seniori, mă refer la Man, Petre, Tănase, Jorza,Costin, Covaci, Stahl sau Copaci. Iar alții vin din urmă”, a spus pentru sportarad.ro, cel ce conduce sectorul juvenil al albroşilor, Florin Voinea.

Sunt 280 de tineri fotbaliști grupați în zece echipe (de la cele „mari”, din Liga Elitelor, până la puștii născuți în 2010) plus două formații care activează în campionate de seniori – UTA II, din eșalonul trei, și UTA III, din Liga a IV-a arădeană. Din corpul tehnicfac parte: Cristian Păcurar, Dan Oprescu, Adrian Ungur, Vasile Sin (UTA U 19), Costel Bogoșel, Mihai Petcuț, Sandu Țamboi (UTA U 17), Sandu Gaica, Adelin Roșca (generația 2001-2002), Radu Mărginean (2003), Dinu Donca (2004), Sorin Botiș, Norbert Varga, Adrian Clopu (2006), Cristian Țigan, Ioan Herman (2007-2008), Alexandru Nistor, Norbert Polgar (2009-2010).

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite