Gol de kinogramă și trei puncte care duc Bătrâna Doamnă pe locul al doilea: UTA – Hermannstadt 1-0
UTA urcă provizoriu pe poziția a II-a a clasamentului Superligii, după victoria de astăzi obținută în fața lui Hermannstadt. Singurul gol al meciului a fost marcat de Alin Roman dintr-o execuție extrem de frumoasă. Dacă prima repriză s-a jucat pe caniculă, partea a doua s-a disputat pe ploaie. A fost însă o partidă vie, în care niciuna dintre combatante nu a mimat fotbalul. Dimpotrivă, fiecare a încercat să-și maximizeze șansele de a-și trece în cont punctele puse în joc. Din fericire, echipa care a reușit să-și îndeplinească obiectivul a fost UTA.
De remarcat că înainte de începerea jocului, Alexandru Benga, căpitanul echipei arădene, aflat pe bancă din cauza unei accidentări, este premiat pentru jocul cu numărul 150 în Superliga, primind din partea clubului un tricou înrămat cu numărul 150.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii la ambele porți, dar cu un plus pentru UTA, care reușește să marcheze și să intre la cabine cu un avantaj de un gol. Primele două ocazii, ambele în dreptul Bătrânei Doamne și ambele semnate de Costache, vin abia în min. 22. După o recuperare la mijlocul terenului, Abdallah îl deschide pe care scapă singur, trage la poartă, dar Căbuz respinge, mingea revine din nou la mijlocașul UTA-ei, care ar fi avut două variante de a pasa, nu alege însă niciuna și trage din nou la poartă, dar din nou fără succes. Patru minute mai târziu este rândul sibienilor să se joace cu ocaziile, Chițu și Balaure ratând din interiorul careului. Vine însă min. 40, când fostul dinamovist Abdallah îl găsește foarte bine pe Alin Roman, care reușește o execuție de kinogramă, lobându-l pe Căbuz de la 17 metri. I-au trebuit secunde bune mingii să se scurgă în poarta oaspeților, spre disperarea suporterilor veniți de la Sibiu și spre încântarea fanilor arădeni. Mai trebuie spus că în min. 45+1, Neguț trece pe lângă golul de 1-1, dar balonul expediat de acesta din 12 metri nu nimerește cadrul porții lui Iliev.
Prima ocazie a reprizei secunde aparține elevilor lui Măldărășanu, în min. 51. Același Neguț care scapă în dreapta, pasează în fața porții, dar Ciubotaru ratează din fericire întâlnirea cu balonul. În min. 68, Zsori trece și el pe lângă gol, mingea șutată de maghiar trecând peste poarta apărată de Căbuz. O nouă ocazie este ratată de Hermannstadt în min. 79, când Kujabi trimite mult peste transversală din centrul careului. Tot Kujabi trage bine din afara careului, însă Iliev este la post și respinge în corner. Era min. 84, iar victoria UTA-ei, obținută în stil italian, se profila tot mai clar la orizont. Arbitrul Horia Mladinovici fluieră finalul partidei în min. 90+4, oprind o acțiune promițătoare a elevilor lui Mihalcea, dar nu mai contează pentru că UTA, care a controlat jocul, câștigă.
Echipele trimise pe teren
În cele ce urmează vă prezentăm echipele trimise pe teren de cei doi principali, Adrian Mihalcea, respectiv Marius Măldărășanu.
UTA: Iliev – Țuțu, Poulolo, Pospelov, Padula – Ov. Popescu (Hrezdac), Van Durmen – Costache (Zsori), Al. Roman (Benga), Tzionis (Mino Sota) – Abdallah. Pe bancă: Gorcea – Iacob, Benga, Mino Sota, Matei, Hrezdac, Țăroi, Hodoșan, Zsori, L. Mihai.
Hermannstadt: Căbuz – Căpușă (Buș), I. Stoica, Selimovic (Karo) – Antwi, Balaure Ivanov, C. Albu (Kujabi), Ciubotaru (Oroian) – Chițu (Vuc), Neguț. Pe bancă: Mutiu – Al. Pop, Bejan, Oroian, Kujabi, Biceanu, Mihart, Buș, Stancu, Batista, Vuc, Karo.
Partida a fost condusă la centru de Horia Mladinovici, ajutat la cele două tușe de Radu Ghinguleac și Radu Ghiciulescu, arbitru de rezervă fiind Cătălin Roman, în timp ce în Camera VAR s-au aflat Ionuț Coza și Sorin Vădana. În ceea ce privește observatorii, aceștia au fost Octavian Șovre (FRF) și Cătălin Cursaru (LPF).
Sursa foto: Facebook UTA Arad