Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” a continuat proiectul ,,Educație bioetică pentru tineri” printr-o nouă conferință: ,,Etica transplantului-dileme și provocări” 

Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad a găzduit vineri, 11 noiembrie 2016, în Aula ,,Ștefan Cicio Pop”, cea de-a doua conferință din cadrul proiectului ,,Educație bioetică pentru tineri”, ,,Etica transplantului-dileme și provocări”.

Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” a continuat proiectul ,,Educație bioetică pentru tineri” printr-o nouă conferință: ,,Etica transplantului-dileme și provocări” 
Comentează 0

Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă din partea  Centrului Municipal de Cultură  Arad, este coordonat de lector univ. dr. Maria Sinaci, de la Facultatea de Științe Socio-Umane și EFS, director al Centrului de Bioetică și Studii Sociale și cuprinde o serie de trei conferințe  legate de promovarea Bioeticii în rândul tinerilor. Proiectul se va încheia la sfârșitul lunii noiembrie, printr-un concurs de postere realizate de elevii și studenții participanți la activitățile desfășurate.

Manifestarea s-a bucurat de prezența doamnei prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, care s-a aflat în mijlocul studenților din cadrul celor șase facultăți ale Universității, prezenți în număr foarte mare. Invitatul conferinței a fost conf. univ. dr. Mihaela Frunză de la Universitatea  ,,Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca, personalitate cunoscută în mediul academic pentru contribuțiile științifice în domeniul Bioeticii, iar tema prezentată auditoriului a fost ,,Etica transplantului-dileme și provocări”.

În deschiderea evenimentului, lector univ. dr. Maria Sinaci a mulțumit conducerii Universității de Vest „Vasile Goldiș” – prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității și prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele UVVG – precum și partenerilor implicați în proiect.

„În urmă cu aproximativ trei săptămâni, Universitatea noastră a demarat proiectul „Educație bioetica pentru tineri”, un proiect finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad. Obiectivul acestui proiect este acela de a promova bioetica în rândul tinerilor pentru ca ei să se familiarizeze cu conceptele și cu abordările bioetice în contextul în care asistăm la provocări tot mai numeroase din partea noilor descoperiri ale științei, mai ales cele care vizează biotehnologiile medicale, farmacologia, biologia, ingineria genetică, toate acestea solicitând o abordare etică care este absolut necesară pentru a înțelege exact ce se întâmplă în momentul de față. Din partea tinerilor am constatat că există un interes deosebit. În proiectul nostru sunt implicați și elevi din colegiile și liceele arădene, prin urmare grupul țintă sunt studenții Universității noastre și elevi de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Preparandia „Dimitrie Țichindeal” și Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” din Arad. Tema a fost de mare interes tocmai pentru că are o latură aplicată asupra realităţilor concrete cu care ne confruntăm. Zilele trecute a avut loc cea de-a doua conferință din cadrul proiectului nostru, susţinută de doamna conf. Mihaela Frunză de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca. Proiectul în sine are prevăzute ca activități trei conferințe susținute de personalități cunoscute în domeniul eticii și un concurs de postere în care sunt implicați studenții și elevii, tema concursului fiind «Bioetica, punte spre viitor»”, a declarat lector univ. dr. Maria Sinaci, de la Facultatea de Științe Socio-Umane și EFS, director al Centrului de Bioetică și Studii Sociale.

Conf. univ. dr. Mihaela Frunză de la Universitatea  ,,Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca, personalitate cunoscută în mediul academic pentru contribuțiile științifice în domeniul Bioeticii, a precizat: „Am prezentat o temă pe care am cercetat-o în ultimii ani, provocările etice legate de etica transplantului de organe. Transplantul de organe este o temă foarte specială în câmpul medicinei contemporane și ea s-a dezvoltat împreună cu multe întrebări și provocări ale bioeticienilor. Este o temă care atinge atât etica medicală, antropologia, filozofia, dar și științele juridice, psihologia, prin urmare necesită o abordare interdisciplinară și asta am încercat să ofer studenților. Beneficiul la finalul întâlnirii a fost o punere în perspectivă nouă și un fel de a privi ceea ce ei studiază dintr-o perspectivă alternativă. Prelegerea ca atare a fost încadrată în proiectul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, care îşi propune să promoveze bioetica ca domeniu nou de studiu pentru studenții arădeni”.

Nu în ultimul rând, organizatorii își propun să valorifice aceste conferințe prin publicarea unui volum de studii care abordează teme din domeniul atât de incitant și generos al Bioeticii.

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite