Tururi ghidate gratuite la Moneasa, despre filonul nobiliar al stațiunii, la Parada Clătitelor
Consiliul Județean Arad va oferi tururi ghidate gratuite pentru turiștii care participă la sfârșitul săptămânii la Parada Clătitelor, de la Moneasa. Tururile vor fi organizate prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și vor pune în valoare filonul nobiliar al stațiunii.

„Distribuim materiale informative la fiecare gheretă de pe aleile stațiunii, unde cei interesați pot afla amănunte despre ora de organizare a tururilor. Vor fi trei tururi sâmbătă și trei duminică, cu punct de plecare din fața Hotelului Parc. Turiștii nu vor plăti pentru acest serviciu, scopul nostru este să afle mai multe despre Moneasa și să le trezim interesul față de stațiune”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Consiliul Județean susține și în acest an Parada Clătitelor, eveniment deja tradițional în spațiul arădean, ajuns la ediția cu numărul 24.
Tradiționalul festival, Paradă a Clătitelor, va avea loc, la fel ca în fiecare an, la finele lunii iulie 2025, în stațiunea Moneasa.
Anul acesta, vor fi zeci de sortimente de clătite. Pe scena Teatrului de Vară din stațiune, modernizată de Consiliul Județean, vor avea loc concerte de muzică ușoară și populară.
Sâmbătă, de la ora 19⁰⁰, sunt programate concerte Sanda Ladoși și Alexandru Anghel.
Duminică 27 iulie 2025 vor urca pe scenă, începând cu ora 16.00, îndrăgiți artiști de muzică populară din vestul țării și ansambluri de dansuri populare din județ: Puiu Codreanu, Alexandru Pop, Orchestra Fraţii Şandru, Claudia Volentir, Ioana Luguzan Roxin, Roberta Tomşa, Ciprian Tarşan, Radu Mateş. Vor mai evolua ansamblurile Florile Mureșului Vladimirescu, Bujorii Şofronea, Căluşarul (Aldeşti).