Vremea Romania, Arad 16°C

Stiri Arad

Terminalul TRANSCONTAINER din Vladimirescu a rămas doar o amintire (FOTO/VIDEO)

Înainte de anul 1980 se pusese problema aprovizionării orașului Arad, dar mai ales a industriei de aici printr-un sistem eficient și rapid de tip containerizat, pentru că în acei ani industria românească lucra la întreaga capacitate, astfel că s-a luat hotărârea de a construi în stația CFR din Vladimirescu un terminal pentru descărcarea și  încărcarea mărfurilor în sistem tip container.

Terminalul TRANSCONTAINER  din Vladimirescu  a rămas doar o amintire (FOTO/VIDEO)
Comentează 0

Pentru ca acest sistem să funcționeze era nevoie și de camioane specializate care să transporte mărfurile containerizate de la terminal în oraș. Terminalul transcontainere de la stația CFR Vladimirescu a fost de fapt o istorie legată ceas cu ceas de Autobaza 2 transcom din  Arad (Astăzi ,,S.C.Volanul s.a.”) , pentru că ei ,  șoferii de pe camioanele transcontainer au fost cei care au adus prin toate unitățile socialiste de atunci acele containere încărcate cu fel și fel de mărfuri.

Prin anul 1980, la Vladimirescu- o comună situată lângă municipiul Arad se dă în funcțiune Terminalul Transcontainere CFR. Atunci CFR-ul avea un rol hotărâtor în transporturile din România pentru că este știut faptul că cel mai rentabil transport pe distanțe lungi este calea ferată, iar transportul auto și distribuția este rentabilă doar pe distanțe scurte. Este foarte adevărat că atunci se lucra cu un volum de mărfuri foarte mare în comparație cu ceea ce este astăzi, pentru că atunci în România se producea mult și se exporta extrem demult. Din păcate, lucrurile s-au schimbat iar astăzi asistăm neputincioși la un dezastru fără precedent al industriei  românești. Acolo unde se mai văd ruinele unor fabrici trebuie să ne gândim că în trecut aveau de lucru sute sau mii de muncitori, tehnicieni și ingineri. Același lucru s-a întâmplat și cu terminalul de la Vladimirescu, care astăzi e abandonat (sau conservat, spun surse din CFR, deși se poate repune în funcție și ar fi un beneficiu pentru Arad , dar statul Român nu este interesat.)

A rămas doar amintirea, pentru cei care au muncit acolo zi de zi, ani la rând. Din motive...lesne de înțeles, s-a construit altul...la Curtici, deși acel orășel (cu specific agrar) este situat la 23 km distanță de Arad !!! Atunci când s-a finalizat terminalul din Vladimirescu cu scopul de a aproviziona Aradul cu mărfuri, a fost un lucru extrem de benefic pentru județ dar și un obiectiv destul de simplu și eficient. Pe calea ferată soseau la Vladimirescu în terminal sute de containere , (de la fabrici din țară) cu greutăți de la 13 tone până la 35 tone, cu tot felul de mărfuri, de la covoare sau nasturi la coli de tablă sau  produse perisabile alimentare sau nealimentare. Două macarale imense pe șine asigurau încărcarea și descărcarea containerelor de pe vagoane și încărcarea lor pe autocamioanele transcontainer ale Autobazei 2 Transcom din Arad (SC Volanul de astăzi). În acei ani Autobaza 2  Arad a fost dotată(prin repartiție) cu 50 de autotractoare Roman Diesel 10.215 (tip RABA) 6x4 și 4x2, precum și 150 semiremorci,(construte la U.M.Mîrșa-Sibiu)de tip TRANS așa cum le numeau șoferii atunci, pentru deservirea terminalului și aprovizionarea depozitelor cu produse finite. Fiecare din cele 50 de autotractoare avea 3 semiremorci transcontainer cu două osii pe care le tractau la beneficiari, astfel că tot timpul una sau două semiremorci cu container erau la beneficiar pentru descărcare, iar cel gol era în drum spre terminal, urmând a fi ridicat și pus cu macaraua pe vagon, iar un alt container plin cu marfă se punea pe același camion cu semiremorcă pentru alt beneficiar. Fiecare beneficiar avea la dispoziție 3 ore pentru descărcarea mărfii, iar după trei ore intra în penalizări, pe care nici o intreprindere, fie fabrică , depozit sau magazin nu și-o dorea pentru că orice penalizare era o pierdere de bani și o chestiune gravă în care se implica partidul, care veghea totul din umbră. Pentru cine își amintește  strada Unirii din Arad era de multe ori blocată de semiremorcile TRANS care se descărcărcau în depozitul de acolo. Era atunci un ,,dute-vino” pe care șoferii îl făceau zilnic cu o precizie de ceasornic pentru că era de știut că C.F.R.-ul de atunci era a doua armată a României și nu admitea  întîrzieri. Șoferii munceau de dimineață până seara, 10 – 12 ore, într-un dute-vino frenetic. Un șofer avea și 30 de cuplări și decuplări pe zi ale semiremorcilor, care erau lăsate pe picioarele de sprijin și decuplate de autocamionul tractant, fiind pline cu mărfuri și urmând a fi descărcate la fabrici. Era o muncă istovitoare, dar și bine plătită, așa cum ne-a mărturisit unul dintre foștii șoferi de atunci, care a lucrat peste 16 ani pe un autocamion transcontainer, respectiv domnul Pavel Roșu din Mîndruloc.

,,Munceam între 10 și 12 ore pe zi, era greu. Cum ajungeam în terminal , macaraua lua containerul de pe camion și îmi punea altul, apoi primeam actele mărfii și iar la beneficiar. Lăsam semiremorca cu containerul acolo după ce făceam formele, pentru că eram tot timpul cu gestiune și trebuia predat containerul sigilat. Apoi mergeam numai cu capul tractor la altă fabrică și cuplam altă semiremorcă cu containerul gol ce tocmai fusese descărcat și plecam repede la terminal. Acolo așteptau sute de containere pline cu mărfuri ce trebuiau livrate în oraș la depozite sau fabrici. Unele erau foarte grele, mai ales cele pentru fabrica de vopsele sau ,,Moara Dracilor”, cum se spunea atunci, care aveau la vreo 35 de tone greutate, iar când urcam podul la Micălaca, motorul scotea flăcări pe eșapament de multe ori din cauza greutății tractate. Se muncea mult, era extrem de mult de lucru. Se lucra și duminica de multe ori, erau și mărfuri perisabile cu prioritate, iar noi, șoferii, trebuia să facem față programului CFR și nu era niciun rabat de la punctualitate, de aceea la coloana TRANS-URI erau numai șoferi serioși, nu se admiteau întârzieri la program sau alte nereguli. Apoi domnul Roșu a lucrat și la transport interurban  pe un autofurgon de 17  tone, a văzut toată țara și nu este loc unde să nu fi fost, dar tot cu același camion a făcut și curse de Chișinău, în Republica Moldova, apoi ajunsese până la porțile Moscovei, împreună cu alți câțiva colegi, transportând mobilă de la IMAR Arad (ce vremuri !!), pentru că mobila fabricată la Arad a fost foarte apreciată în străinătate, astfel că rușii au fost printre primii beneficiari ai produselor noastre. Domnul Roșu a iubit meseria de șofer , a lucrat într-o autobază unde totul era bine organizat și pus la punct, pentru că I.T.A. de atunci avea meseriași și oameni bine pregătiți profesional. Au fost sute de camioane în autobază și toate aveau de lucru, ba mai mult: nici nu făceau față la câte solicitări erau din partea beneficiarilor.Totul era foarte bine organizat atunci, iar dacă se întâmpla să apară disfuncțiuni, intervenea partidul și se reglementau imediat.

Au fost vremuri bune, spune domnul Pavel Roșu, se muncea și se câștigau bani frumoși. Acum este la pensie ...tot de la Autobaza 2 Transcom din Arad și după atâția ani petrecuți la volan pe ger, ploi sau călduri toride vara, prin campanii agricole ori detașări anuale la Canalul-Dunăre Marea Neagră sau la Rovinari la transport cărbune, cu multe nopți dormite ,,pe furate” în cabină,  și-ar fi dorit o pensie decentă, nu nesimțită, dar să știe că la bătrânețe culege rodul muncii lui de o viață, însă nu e așa, pentru că cine muncește în țara asta nu are timp să câștige, iar pensia este sub decență. În țara asta cei care au dus greul pe umeri nu beneficiază de pensii măcar echitabile, în timp ce alții se lăfăie în pensii exagerate, într-o țară sărăcită de politicieni nesimțiți și vânzători de țară, care au dat industria pe bani mărunți în vremile iliesciene.

Astăzi, terminalul de la Vladimirescu tace amorțit de mult, este conservat...și de ani de zile vuiește doar vântul printre macaralele înțepenite de timp, deși terminalul a fost foarte rentabil, însă așa s-a dorit-desființarea lui. Nici camioanele TRANS nu mai sunt de mult, iar șoferii, unii sunt la pensie, amintindu-și cu nostalgie de acele vremuri, iar alții au plecat în ultima lor cursă, să colinde drumurile cerurilor alături de îngeri, pentru că totul este trecător pe lumea asta, chiar și lucrurile bune care s-au făcut prin truda românilor...                                                                             

P.S. Mulțumesc domnului Pavel Roșu pentru amabilitatea de a-mi acorda interviul și pentru faptul că mi-a povestit cele de mai sus ,astfel încît generațiile ce vin după noi...măcar să știe de ce a existat acel terminal lîngă Arad ,să știe că odată era de lucru la noi acasă..și era  mai bine.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare