Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Tată degenerat: un bărbat și-a violat săptămânal fiica minoră timp de patru ani

Un bărbat de 51 de ani a fost arestat ca urmare a faptului că și-a violat săptămânal, timp de patru ani, fiica minoră.

Tată degenerat: un bărbat și-a violat săptămânal fiica minoră timp de patru ani
Comentează

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu‑Criș au propus, la data de 21 iulie 2026, arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului R.P.R., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor în formă continuată. În aceste condiții, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Chișineu‑Criș a admis propunerea procurorilor, dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru o începând cu data de 21.07.2026.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, anchetatorii au stabilit că, începând aproximativ din anul 2022 și până în data de 20 iulie 2026, în jurul orei 00:30, de când persoana vătămată K.K.I. avea vârsta de 9–10 ani, inculpatul R.P.R., în prezent în vârstă de 51 de ani, tatăl minorei, ar fi întreținut în mod repetat raporturi sexuale normale și acte sexuale orale cu aceasta, la domiciliul comun din județul Arad. Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi fost comise săptămânal, în baza aceleiași rezoluții infracționale, profitând de imposibilitatea minorei de a exprima un consimțământ valabil și de a opune rezistență, având în vedere vârsta fragedă și relația de dependență tată–fiică.

Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite