Statele Unite și Iranul anunță o încetare a focului de două săptămâni; Strâmtoarea Hormuz se deschide
Statele Unite și Iranul par să fi ajuns la o înțelegere și au transmis declarații prin care confirmă o încetare a focului de două săptămâni și deschiderea Strâmtorii Hormuz, după o serie de negocieri mediate de Pakistan. Infornațiile au fost date publicității de președintele Donald Trump și Casa Albă.
Președintele Donald J. Trump a anunțat, pe Facebook, suspendarea atacurilor asupra Iranului, condiționată de deschiderea imediată a Strâmtorii Hormuz.
„Sunt de acord să suspend bombardarea și atacul asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămâni. Aceasta va fi o încetare a focului bilaterală” scrie Trump pe Facebook.
Trump subliniază că aproape toate punctele de divergență au fost deja agreate și că perioada de două săptămâni ar trebui să permită finalizarea acordului. „Am îndeplinit și depășit deja toate obiectivele militare și suntem foarte avansați în privința unui acord definitiv privind pacea pe termen lung cu Iranul și pacea în Orientul Mijlociu”, a precizat Trump.
Potrivit unui document publicat pe Facebook de Casa Albă, ministrul iranian de externe, Seyed Abbas Araghchi, a mulțumit Pakistanului pentru rolul de mediator și a anunțat disponibilitatea Teheranului de a opri operațiunile militare dacă și partea americană face același lucru.
„Dacă atacurile împotriva Iranului sunt oprite, Puternicile noastre Forțe Armate își vor înceta operațiunile defensive. Pentru o perioadă de două săptămâni, trecerea sigură prin Strâmtoarea Hormuz va fi posibilă prin coordonare cu Forțele Armate ale Iranului”, susține oficialul iranian, potrivit documentului,
Araghchi confirmă că Iranul acceptă cadrul general al unei propuneri americane în 15 puncte, în paralel cu propria propunere în 10 puncte.
Deschiderea Strâmtorii Hormuz reprezintă o gură de oxigen pentru economia mondială, având în vedere că prețul petrolului a atins cote greu de imaginat înainte de război după ce Iranul a decis să o închidă după atacul SUA.
Sursa foto: Facebook Donald J. Trump



















































