Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Spovedania. Lorelei de pe Crișul Alb

Spovedania. Lorelei de pe Crișul Alb
Comentează 2

(Portret în ulei, pictat de preaîncercatul Mihai Takacs)

 

P(r)oza zilei: Spovedania. Lorelei de pe Crișul Alb

 

Motto: “Unde să mergem? Orice drum e-nchis!

Ca Dumnezeu, prin ubicuitate, suntem complici la tot ce-a fost ucis.”

(Ştefan Augustin Doinaş)

 

Eram pe vremea aceea prim-secretar UTC într-un orăşel de provincie. Unde toată lumea cunoştea pe toată lumea. Unde toţi ştiau totul despre toţi. Viaţa se desfăşura de parcă până şi pereţii caselor ar fi fost de sticlă. Iar eu, deşi foarte tânăr, făceam parte dintre notabilităţile oraşului. Şi mi se prevedea un viitor strălucit. Arogant, îngâmfat şi sigur de mine, ascensiunea mea nu era decât o problemă de timp şi perseverenţă. Şi aveam toate datele necesare. Origine sănătoasă, biografie blindată, putere de muncă, instinct şi orientare sigure şi o nevastă senină şi frumoasă ca o cariatidă.

Şi atunci am cunoscut o fată. Era în clasa a XII-a de liceu şi, deoarece avea un scris citeţ şi bătea binişor la maşina de scris, a început să vină tot mai des după-amiezile pentru a mă ajuta la întocmirea nenumăratelor rapoarte pe care le presupunera munca la UTC. Şi, până la urmă inevitabilul s-a produs. Adică m-am şi s-a îndrăgostit.

După ce a prins mai multă încredere în mine, fata mi-a mărturisit că tatăl ei adoptiv o obliga să se culce cu el. Am ridicat neputincios din umeri, spunându-i că nu văd nici o ieşire din această situaţie, eu neputând să divorţez, căci mi-aş distruge sigur cariera, iar ea neavând cum să plece de acasă, căci n-ar putea să se descurce singură. Până la urmă părea să se fi resemnat şi ea. Însă, după câteva luni de la discuţia avută, m-a anunţat că este însărcinată. M-am oferit imediat să-i dau banii necesari pentru avort şi chiar s-o ajut să găsească un ginecolog discret, dispus să o ajute.  A refuzat hotărât şi atunci am întrebat-o dacă, cel puţin, ştie al cui este copilul. A izbucnit în plâns, a silabisit că este al ei şi a fugit din birou …

Peste trei zile primeam un telefon anonim, care mă poftea să mă duc în centrul Sebișului, la podul de peste Crişul Alb, unde voi avea ocazia să văd o privelişte deosebită. M-am dus şi, într-adevăr, pe pod era strânsă o mulţime de gură cască. Iar sub pod Crişul curgea tulbure, de un alb lăptos. Probabil că iar se spălase aurul scos din minele Apusenilor şi sterilul înălbise apele fluviului. Şi mi-am adus atunci aminte de o veche practică, prin care strămoşii mei, lotri de aur în Ţara Zarandului, cu sute de ani în urmă, reuşeau să recupereze metalul care se pierdea la spălare, bătând în ţăruşi pe fundul fluviului piei de oaie. Pe care le scoteau după o vreme şi le periau cu grijă.

Şi întotdeauna, pentru a avea noroc şi a îmbuna duhul fluviului, pe care-l văduveau de aur, aruncau mai întâi în valuri o mioară. Cu blana albastru de neagră. De vie şi strălucitoare …

Iar acum turma asta de gură-cască aştepta venirea medicului legist.

 

P(r)ozeur: Vasile de Zărănd

 

P.S. În după-amiaza zilei de înmormântare – unde am trimis-o pe nevastă-mea, căreia îi mărturisisem totul, cu o coroană de flori – m-am pomenit în birou cu tatăl fetei. M-a salutat cu o privire vicleană şi complice şi mi-a pus pe masă un caiet gros, cu coperţi de pânză roşie şi pe care scria “Jurnal”. N-am putut să rostesc nici un cuvânt, ci i-am arătat doar uşa. Am luat apoi caietul, l-am aşezat cu grijă în soba de teracotă şi i-am dat foc.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite
















Inchide