Vremea Romania, Arad 10°C

Stiri Arad

Sorin Șipoș de la Universitatea din Oradea va conferenția la Arad

În cadrul acţiunilor iniţiate şi organizate de Primăria Municipiului Arad,  prin Centrul Municipal de Cultură, cu privire la evocarea unor evenimente şi personalităţi istorice care au contribuit la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, se află evenimentul intitulat „Conferințele Centenarului“, ajuns la ediția a V-a .

Sorin Șipoș de la Universitatea din Oradea va conferenția la Arad
Comentează 0

Cea de-a cincea ediție a evenimentului „Conferințele Centenarului“ este programată să se desfășoare vineri, 28 septembrie 2018, la ora 12.00, în sala „Astra“ de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“, din municipiul Arad, și îl are ca invitat pe prof. univ. dr. Sorin Domițian Șipoș, de la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale și directorul Școlii Doctorale în Istorie de la Universitatea din Oradea.

Tema conferinței este „Silviu Dragomir și cercetarea mișcării naționale a românilor din Transilvania“.

Silviu Dragomir (1888 - 1928) a fost academician, istoric, om politic și membru titular al Academiei Române. A participat la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, unde a îndeplinit funcția de secretar.

După Marea Unire a fost de mai multe ori ministru.

Moderatorii evenimentului vor fi prof. univ. dr. habilit. Corneliu Pădurean de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ și dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol“.

Evenimentul „Conferințele Centenarului“ este organizat în cadrul proiectului „Voci în cetate“, derulat de Centrul Municipal de Cultură Arad, care anul acesta este dedicat împlinirii a 100 de ani de la făurirea Statului Național Unitar Român, la 1 Decembrie 1918.

Organizatorilor, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură li se alătură la această ediție a proiectului Consiliul Județean și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“.

Parteneri în cadrul proiectului sunt Asociația Ștefan Cicio Pop, Universitatea „Aurel Vlaicu“ și Inspectoratul Școlar Județean Arad.

În prima sesiune a evenimentului „Conferințele Centenarului“, care a avut loc în perioada martie – iunie, au conferențiat prof. univ. dr. habilit. Corneliu Pădurean, de la Univeristatea „Aurel Vlaicu“ Arad, dr. Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Naționale ale României, prof. univ. dr. Mihai Dorin Drecin de la Universitatea Oradea și prof. HC Josef Wolf de la Institutul pentru Istoria și Geografia Regională a Șvabilor Dunăreni din Tübingen (Germania).

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite