Senatorul Glad Varga: „Eliminarea indemnizației compensatorii pentru judecătorii CCR este un gest de normalitate și responsabilitate față de contribuabili”
Proiectul de lege inițiat de senatorul PNL Glad Varga, împreună cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, deputatul Cristina Prună și alți parlamentari liberali, privind eliminarea indemnizației compensatorii acordate judecătorilor Curții Constituționale la final de mandat, a fost adoptat de Senat cu 105 voturi pentru, 1 vot împotrivă și o abținere.
Inițiativa prevede abrogarea alin. (5) al art. 71 din Legea nr. 47/1992, articol care acorda judecătorilor CCR un „bonus de plecare” echivalent cu venitul net pe șase luni de activitate, la finalul mandatului sau în cazul încetării acestuia din motive de sănătate.
„Adoptarea acestui proiect în Senat este un pas necesar și firesc. Vorbim despre eliminarea unui beneficiu care și-a pierdut de mult orice justificare și care nu mai corespundea nici așteptărilor cetățenilor, nici principiilor de echitate din sistemul public.
Am spus încă din iulie că voi iniția o modificare legislativă, iar astăzi ne aflăm cu un proiect adoptat în Senat și susținut covârșitor de colegii parlamentari. Este o dovadă că putem corecta rapid lucruri care nu sunt în spiritul unei administrații responsabile.
Mulțumesc colegilor care au lucrat alături de mine la textul legii și care au susținut această inițiativă. Sper ca și Camera Deputaților să dea votul final cât mai curând, pentru ca eliminarea indemnizației compensatorii să devină realitate”, a declarat senatorul liberal Glad Varga
Proiectul a fost depus oficial în Senat pe14 iulie 2025, imediat după convocarea Parlamentului, fiind redactat în urma discuțiilor publice generate în spațiul media la începutul lunii iulie.


















