Senator PNL, Ioan Cristina: “Frăția infractorilor”
PSD a dat astăzi măsura ticaloșiei sale, adoptând un Cod Penal scris cu dedicație pentru infractori.
„ În ciuda tuturor avertismentelor primite din partea Opozitiei, a reprezentanților societății civile ori a diferiților reprezentanți ai sistemului judiciar, mașinăria de vot PSD-istă a trecut astăzi fără rezerve de Senat, ca Prima Cameră sesizată, Codul Penal. Având o majoritate confortabilă în Senat, PSD-ul a putut respinge orice încercare a opoziției de a corija forma dezastruoasă supusă dezbaterii, astfel încât forma adoptată de Senat este integral rezultatul voinței politice a alianței PSD-ALDE”, a declarat Ioan Cristina, senator PNL.
Etapa procedurală următoare este reprezentată de dezbaterea în Camera Deputaților, cea care deține competența decizională în acest caz. Ioan Cristina, senator PNL de Arad a explicat însă faptul că „șansele ca această formă a Codului Penal să pice sunt însă infime întrucât PSD-ul este determinat să sacrifice orice urmă de normalitate și orice principiu democratic în favoarea lui Liviu Dragnea și a camarilei sale. Indiscutabil, actuala formă este cu adevărat catastrofală pentru România, și o nesperată scăpare pentru mii de infractori. Deși avertismentele tuturor au fost clare, începând cu partenerii noștri extrerni, prin vocea ambasadelor, cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, cu juriști de marcă ai României ori simpli cetățeni, partidul stat PSD nu se abate niciun pas de la planul bine ticluit de imaculare a cazierului lui Liviu Dragnea”.
Ce-ar mai putea fi făcut în aceste condiții? Senatorul PNL, Ioan Cristina a precizat care ar putea fi soluțiile împotriva adoptării acestui Cod Penal al infractorilor: „PNL va lupta cu argumentele pe care Constituția le oferă, respectiv prin depunerea tuturor amendamentelor de corectare a acestui Cod Penal la Camera decizională. Sunt de asemenea convins că Președintele Iohannis nu va promulga Codul Penal dacă forma adoptată de Senat se păstrează și la Camera Deputaților, situație în care este foarte plauzibilă o retrimitere în Parlament. Echilibrul forțelor în Parlament ar putea suferi schimbări de natură să modifice aritmetica parlamentară, așadar încă nu este totul pierdut! Cert este că independența justiției este grav periclitată iar toate eforturile de reformă parcurse în ultimii ani au fost efectiv năruite!”
Senatorul PNL, Ioan Cristina, a concluzionat afirmând că: „guvernarea toxică a PSD va lăsa urme adânci în istoria românilor, iar oprirea acestui flagel trebuie realizată cât mai curând. PNL va depune, fără îndoială o nouă moțiune de cenzură împotriva celui mai incompetent Guvern și a celei mai nocive majorități care a condus vreodată destinele acestei țări, iar de această dată deznodământul va fi cu siguranță diferit”.