Se face marcarea şoselei între Arad şi Horia (FOTO)
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad anunţă că a început să se facă marcarea şoselei între Arad şi Horia. Este vorba despre un marcaj provizoriu, care este însă realizat pentru ca şoferii să circule în condiţii de siguranţă.

„Continuăm modernizarea drumului județean Arad-Horia-Șiria-Pâncota. Am început marcarea șoselei, pe relația Arad-Horia, un marcaj provizoriu, dar care contribuie la parcurgerea în siguranță a drumului și ajută participanții la trafic”, scrie pe Facebook Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Sursa foto: Facebook Iustin Cionca