Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Scandal la UPU: pacientă luată pe sus de pe scaun, pentru a-i face loc paznicului; ce măsuri a luat conducerea spitalului / UPDATE: Iustin Cionca: „Consider inacceptabil ca persoane care ajung la spital în situații de vulnerabilitate, să fie tratate fără respect și fără empatie”

Motto: „Până ajungi la Dumnezeu te mănâncă sfinții

Spitalul este prin definiție un loc în care merg oamenii aflați în suferință pentru a fi tratați corect și cu răbdare, în speranța că se vor vindeca. Ne place sau nu să recunoaștem, în ultimul timp, Spitalul Județean a evoluat destul de mult atât din punct de vedere al calității serviciilor medicale, cât și a condițiilor din saloane, deși mai sunt multe de făcut. Din păcate însă, munca medicilor, asistenților, infirmierilor care își fac treaba cu profesionalism și răbdare este umbrită din când în când de personaje lipsite nu doar de empatie, ci și de cel mai elementar bun-simț.

Scandal la UPU: pacientă luată pe sus de pe scaun, pentru a-i face loc paznicului; ce măsuri a luat conducerea spitalului / UPDATE: Iustin Cionca: „Consider inacceptabil ca persoane care ajung la spital în situații de vulnerabilitate, să fie tratate fără respect și fără empatie”
Comentează

Update 1 Iustin Cionca: „Consider inacceptabil ca persoane care ajung la spital în situații de vulnerabilitate, să fie tratate fără respect și fără empatie”

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, susține că a cerut să se investigheze cele întâmplate, considerând ca fiind inacceptabil ca persoane care ajung la spital în situații de vulnerabilitatesă fie tratate de o asemenea manieră.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, am solicitat managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad să investigheze de urgență situația apărută în spațiul public privind comportamentul unui agent de pază de la UPU.
Consider inacceptabil ca persoane care ajung la spital în situații de vulnerabilitate, mai ales părinți cu copii, să fie tratate fără respect și fără empatie. Spitalul Județean trebuie să fie un spațiu al siguranței, al profesionalismului și al umanității, nu doar al respectării formale a unor proceduri.

Voi rămâne implicat în clarificarea acestui caz și mă voi asigura că sunt luate măsurile necesare pentru ca astfel de situații să nu se mai repete”, a scris pe Facebook Iustin Cionca. 


Astăzi vă prezentăm cazul unei paciente care povestește că a fost luată pur și simplu de sus de pe scaunul care îi fusese oferit de o asistentă, pe motiv că acel scaun ar fi fost al paznicului, care nu putea sta săracul de el în picioare. Adică, vorbim despre un bărbat sănătos care a ridicat de pe scaun o femeie bolnavă, într-o unitate de primire urgențe.

Conducerea spitalului a reacționat, cerând firmei de pază să nu-l mai lase pe individ să se surmeneze la UPU, stând prea mult în picioare sau pe scaun și să trimită în locul lui un alt angajat.

„Nu sunt genul de om care să fac "reclama " da nesimțiții ăștia doi merită ..

Ieri soțul meu a fost la urgente sa trezit cu dureri , febră , frisoane etc ..de dimineață am chemat o asistentă să-i facă o perfuzie. Seara totuși am ajuns la urgențe pentru că în continuare se simțea foarte rău . Ei acum vine surpiza. Astăzi de dimineață mă trezesc și eu la fel , cu febră , dureri în zona toracică, lobară , frisoane etc. ..Am luat niște pastile și m-am pus sa dorm . Au ajuns și fetele de la școală cu același simptome și am sunat la ambulanță . A venit ambulanța peste o oră și ceva și mergem la spital . Am ajuns la spital așteptăm să intrăm au trecut c-am două ore până să ajung să mi se pună o perfuzie . Între timp le ia pe fete și îmi spune că nu au paturi și că va trebui să stăm toate 4 într-un pat. Na am zis asta este , le-am întins pe toate 3 fetițele pe un pat și mie îmi aduce o asistenta un scaun . Aveam niște dureri groaznice , febră ,frisoane .. efectiv simțeam că mor. La un moment vin acești doi nesimțititi (altfel nu le pot spune ) și mă întreabă "domnul "

-De unde ai luat scaunul acesta ?

-Eu îi răspund ca la adus o asistentă

El îmi spune : Ridică te acum , mă uit la el lung și incerc sa nu-l bag în seamă .

Atât mi-a trebuit că în sec doi m-au luat amândoi de umeri și m-au ridicat de pe scaun și au plecat cu tot cu scaun pentru că era al lor și ei nu stau în picioare să stea bolnavii jos .

Merg să-mi caut soțul care ieșise să fumeze și îi spun ce sa întâmplat și îl rog să meargă sa ne ceară fișele să venin acasă.

Inca nu pot să cred cu câtă nesimțire și nepasere suntem tratați.

A început cearta , că nu am voie sa fac poze în spital ,că nu ai voie să faci poze și așa mai departe. Inca mă simt rău și nu pot scrie în detaliu tot ce sa întâmplat. As vrea ca această postare să ajungă acolo unde trebuie”, scrie pe Facebook Elisabeta Stejar.

Toți agenții de pază „băgați în ședință”

După cum vă spuneam, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a reacționat, susținând că nu tolerează asemenea comportamente. „Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad nu tolerează asemenea comportamente din partea personalului unității sau a societăților comerciale cu care unitatea are încheiate contracte de prestări servicii! Au fost convocați reprezentații societății respectiv medicul șef și asistentul șef al Unității de Primire Urgențe pentru a verifica și analiza situația reclamată în mediul on-line și pentru a dispune măsurile necesare, conform contractelor de muncă și de prestări servicii pentru ca astfel de comportamente să nu se mai repete.

Reprezentanților societății de paza li s-a pus în vedere înlocuirea agentului de paza din Unitatea de Primire Urgențe și reinstruirea tuturor agenților care lucrează în spital”, transmit reprezentanții spitalului.

Sursa foto: Facebook Ely Delia Giulia

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite