Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sărbătorile au venit cu o avalanşă de şoferi fără permis; credeau că poliţiştii au plecat în concediu

Sărbătorile au adus o avalanşă de şoferi fără permis. Aceştia credeau probabil că poliţiştii au plecat în concediu sau vor fi mai îngăduitori în această perioadă a anului şi vor închide ochii. Din păcate pentru ei, s-au cam înşelat şi s-au ales cu dosare penale.

Sărbătorile au venit cu o avalanşă de şoferi fără permis; credeau că poliţiştii au plecat în concediu
Comentează 0

„La data de 29 decembrie 2020, polițiștii orașului Chișineu-Criș au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 32 de ani, din Zărand, în timp ce conducea pe o stradă de pe raza aceleiași localități, un motociclu, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, motociclul avea plăcuță cu număr fals de înmatriculare, acesta nefiind înregistrat în circulație.

Bărbatul este acum cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere» și «conducerea unui vehicul neînregistrat în circulație și cu număr fals».

Polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Ineu au depistat, ieri, 29 decembrie 2020, în flagrant delict, o femeie de 22 de ani, din Târnova, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Drauț, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, aceasta ar fi luat autoturismul de la un prieten, fără acordul acestuia.

Pe numele femeii a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere» și «furt în scop de folosință».

Polițiștii Secției 10 de Poliție Gurahonț au depistat, marți, 29 decembrie 2020, în flagrant delict, un bărbat de 41 de ani, din Vârfurile, în timp ce conducea o autoutilitară, pe raza localității Groși, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere»”, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

 

Fotografia are rol ilustrativ

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite