Vremea Romania, Arad -8°C

Stiri Arad

S-a anunţat lista participanţilor la Australian Open 2016. România are opt reprezentanţi

Organizatorii Australian Open au anunţat lista sportivilor care vor participa la ediţia 2016 a primului turneu de Grand Slam al anului, dotat cu premii totale de 33 de milioane de dolari.

S-a anunţat lista participanţilor la Australian Open 2016. România are opt reprezentanţi
Comentează 0

România va avea opt reprezentanţi la turneul de la Melbourne, care va avea loc între 18 şi 31 ianuarie.

Astfel, ţara noastră va avea şase jucătoare în concursul feminin şi doi în cel masculin de dublu. Simona Halep, Horia Tecău şi Florin Mergea sunt vedetele "delegaţiei" României în Australia.

Simona Halep, locul 2 mondial, se va afla la a şasea participare la AO şi va încerca să-şi depăşească cel mai bun rezultat, calificarea în sferturile de finală, atins la precedentele două ediţii.

Monica Niculescu este o veterană la Melbourne, unde va fi prezentă pentru a opta oară, la trei ediţii - 2011, 2012, 2014 - reuşind să ajungă până în turul 3.

Irina Begu şi Alexandra Dulgheru vor juca pentru a patra oară în Australia, în timp ce Andreea Mitu şi Patricia Ţig sunt debutante.

Lider în clasamentul mondial de dublu şi câştigător al Turneului Campionilor, Horia Tecău are ca obiectiv câştigarea titlului la Melbourne, unde a jucat de două ori în semifinale, în 2012 şi în 2015. De asemenea, în 2012, a cucerit trofeul la dublu-mixt, alături de Bethanie Mattek Sands.

Florin Mergea, finalist la Turneul Campionilor, se va afla şi pe el pe tabloul de dublu. Cea mai bună performanţă a sa la Antipozi este sfertul de finală de anul trecut.

sursa: digisport.ro

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite