Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„reUNIRE” poetică, în județul Arad

Centrul Cultural Județean Arad organizează concursul județean de poezie pentru tineret „reUNIRE”, în perioada august-octombrie 2018.
 

„reUNIRE” poetică, în județul Arad
Comentează 0

Concursul județean de poezie „reUNIRE”, aflat la prima ediție, se desfășoară între 20 august și 26 octombrie 2018. Împărțit pe două categorii de vârstă – până la 14 ani și între 14 și 20 de ani – , concursul le va aduce celor mai buni autori un premiu special: o antologie cu textele semnate de ei. Pe lângă apariția în antologie, câștigătorii vor avea șansa să participe, alături de alți tineri arădeni, la ateliere de scriere creativă coordonate de Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu, ateliere ce se vor desfășura între 5 și 9 noiembrie, în mai multe localități ale județului Arad. 

„Realizăm pentru genurile literare de nișă un spațiu public pentru a se exprima și promova în liceele din municipiul și județul Arad. Totul, într-o formulă interactivă, de tip agora. Concursul își propune să creeze o așteptare și o obișnuință culturală pentru operele artistice ale adolescenților, folosind un format spectacular, care să atragă cât mai mult și mai divers public arădean. Oferim o scenă de afirmare debutanților în aceste genuri de nișă și, totodată, vrem ca publicul să-i cunoască și pe profesioniștii acestor genuri”, spune Ioan Matiuț, coordonatorul programului.

Organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, concursul se desfășoară după următorul calendar:

20 august – 30 septembrie – Înscrierea concurenților        

1 – 7 octombrie – Jurizarea lucrărilor          

8-10 octombrie – Anunțarea câștigătorilor        

22-26 octombrie – Lansarea antologiei în mai multe localități ale județului Arad

Concursul se împarte pe două secțiuni, și anume cea a concurenților sub 14 ani și cea a concurenților între 14 și 20 de ani. Ambele secțiuni vor avea câte șapte premii, ce constă în publicarea textelor într-o antologie literară și participarea la ateliere de scriere creativă cu Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu.

Pentru a se înscrie, fiecare concurent va trimite minimum cinci și maximum zece poezii, pe adresa de e-mail reunire@yahoo.com. Alături de texte, acesta trebuie să trimită și fișa de înscriere, respectiv acordul de participare, în cazul în care concurenții sunt minori. Fișele de înscriere și regulamentul oficial al concursului sunt disponibile pe site-ul www.ccja.ro/category/reunire. 

Jurizarea creațiilor literare se va face în perioada 1-7 octombrie, din juriu făcând parte Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuț și Eugen Rogojan.

Detalii suplimentare despre concurs pot fi găsite pe site-ul web al Centrului Cultural Județean Arad, la linkul www.ccja.ro/category/reunire, sau pot fi cerute la adresa de e-mail reunire@yahoo.com.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite