Rețea de corupție cu ramificații la Arad: șeful ARR, Cristian Anton dus la Cluj pentru a fi arestat preventiv
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Aradul nu a fost ocolit de faptele de corupție care aiu ajuns până la cel ,mai înalt nivel al Autorității Rutiere Române (ARR). Este vorba despre dosarul de corupție care îl vizează pe Cristian Anton, directorul general al ARR. Potrivit mediafax.ro, acesta este cercetat pentru luare de mită în formă continuată, folosirea de informații nedestinate publicității, precum și pentru constituirea unui grup infracțional organizat.
Alături de el, R.B.A., administrator al unei societăți comerciale, a fost reținut pentru dare de mită, trafic de influență și constituirea unui grup infracțional organizat. Cei doi vor fi prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Opt persoane, sub control judiciar
DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru opt inculpați, între care administratori de școli de șoferi și persoane fără calitate specială, acuzați de trafic de influență, complicitate și aderare la grupul infracțional.
De asemenea, procurorii continuă urmărirea penală față de doi suspecți, deținători ai unor centre de pregătire profesională.
Cum funcționa gruparea
În ordonanța procurorilor se arată că, în decembrie 2025, Cristian Anton ar fi constituit un grup infracțional organizat, împreună cu R.B.A. și D.D.R.I., cu scopul fraudării examenelor teoretice pentru obținerea atestatelor profesionale.
„Contra unor sume de bani primite ca mită, inculpatul ar fi permis fraudarea examenelor teoretice desfășurate în cadrul A.R.R., atât proba la calculator, cât și proba scrisă”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Procurorii susțin că Anton coordona și gestiona întreaga activitate de fraudare; primea listele cu candidații care plătiseră; desemna comisiile de examinare în funcție de propriile interese; permitea ca proba la calculator să fie susținută de alte persoane în locul candidaților; furniza candidaților favorizați foi cu răspunsurile corecte.Aradul, loc-cheie în mecanismul de fraudare „La datele de 01 și 07 martie 2026, cu ocazia examenelor organizate în județul Arad, respectiv în municipiul București, ca membru în comisia de examinare, inculpatul Anton Cristian ar fi primit de la inculpatul R.B.A. suma totală de 60.000 de euro (câte 30.000 euro pentru fiecare examen), în legătură cu încălcarea atribuțiilor sale de serviciu, pentru ca în schimb, candidații care au remis sume de bani să promoveze în mod fraudulos examenul. Concret, acesta ar fi permis ca, în locul candidaților favorizați, proba la calculator să fie susținută de alte persoane, aflate în anturajul lui R.B.A. și, de asemenea, ar fi remis candidaților favorizați foi cu răspunsurile corecte la una dintre probe.
În plus, în perioada februarie - martie 2026, ca membru în comisia de examinare, inculpatul Anton Cristian ar fi primit suma de 34.000 de euro dintr-un total de 54.800 de euro de la R.B.A., în legătură cu încălcarea atribuțiilor sale de serviciu, pentru ca, în schimb, să asigure promovarea frauduloasă a examenelor desfășurate în municipiul București (28 februarie 2026), județul Arad (01 martie 2026) și județul Mehedinți (21 februarie 2026), de către candidații indicați de R.B.A., care ar fi remis sume de bani să promoveze în mod fraudulos examenul.
De asemenea, la data de 17 martie 2026, inculpatul Anton Cristian ar fi acceptat promisiunea primirii diferenței de 20.800 de euro, care să îi fie remisă ulterior, 5.000 de euro de către suspectul D.D.R.I. și 15.800 de euro de către inculpatul R.B.A”, se arată în comunicat.
În ceea privește ceilalți membri ai grupării, aceștia ar fi identificat candidați dispuși să plătească; at fi colectat banii; ar fi oferit instrucțiuni privind modul de operare și ar fi susținut proba la calculator în locul candidaților. Măsuri și percheziții
Cei opt inculpați aflați sub control judiciar trebuie să respecte obligații stricte, inclusiv interdicția de a părăsi țara și de a comunica între ei.
În urma perchezițiilor, DNA a ridicat: aproximativ 500.000 de euro de la domiciliul lui Cristian Anton și aproximativ 100.000 de euro în bani și bunuri de la ceilalți inculpați.
,






















