Despărțirea de oamenii dragi întotdeauna aduce tristețe în sufletele noastre, ne lasă un gol în suflet ... și rămîn doar amintirile  care  ne aduc aminte  de clipele frumoase petrecute alături de  oamenii care din păcate nu mai sînt printre noi. Soarta a fost crudă și pentru bunul meu prieten din copilărie, Codruț sau Micoară Ioan Codruț, așa cum era strigat în catalogul clasei acolo în satul nostru natal Agrișu-Mare. Codruț a fost pentru mine colegul meu de bancă, de clasă, dar mai ales a fost prietenul meu nedespărțit din copilărie. A fost crescut de bunici, ,,de bace Ioan și nană Jeana,, doi oameni așezați la locul lor , Dumnezeu să îi odihnească,  care l-au iubit mult pe Codruț, fiind singurul lor nepot.

Tatăl lui era pădurar la Cladova în acei ani și nu era acasă zilnic, se întorcea mai mult sîmbăta acasă la Codruț și la părinți. De Codruț mă leagă o prietenie de o viață (și în timp ce scriu lacrimile îmi curg necontenit pe față), pentru că noi doi am fost prieteni din prima zi de școală, cînd am primit Abecedarul. Bastonașele, liniuțele și primele litere le-am învățat împreună, iar în anii ce au urmat ne făceam lecțiile de multe ori împreună. Cu greu ne despărțea învățătorul, pentru că și năzbîtiile tot împreună le făceam. În clasa a III-a  învățătorul ne-a despărțit din bancă  pentru că numai prostioare făceam, iar la ședința cu părinții am fost dați ,,exemplu bun,, amîndoi, deși învățam binișor, însă eram năzdrăvani. Dimineața cînd mergeam la școală, de multe ori  Codruț mă aștepta la pod la ,,Gogu,, în capătul ,,uliței,, și  împreună mergeam  la școală, iar cînd ne întorceam spre case  eram tot împreună, iar bietele fete  care veneau cu noi de la școală, pe ,,uliță,, în jos  erau de multe ori ciufulite de noi ca niște puicuțe amărîte  pînă cînd ajungeau acasă.

Mă gîndesc în primul rînd la Florica (Revnic) Bolovan, care avea un păr bogat și blond, ca spicul grîului, împletit în trei,  într-o coadă groasă, dar asta pînă ieșea pe poarta școlii, că după acea eu și Codruț, o ,,restilizam,, la păr  și de multe ori sărmana fată cred că regreta că ne spunea învățătorului ce am mai  făcut ,,bun ,, pe ziua respectivă  așa că pleca  de multe ori de la școală ori înaintea noastră ori pe partea cealaltă  de ,,uliță,,  , dar nu numai Ica (Florica Bolovan) ,,pătimea,, din astea, ci mai toate fetele care ne ,,pîrau,, la profesori pentru că sigur nu am  fi fost  noi tocmai ,,sfințișori,,. La săniuță iarna eram tot împreună și  de multe ori eram uzi leoarcă la piciorușe dar mergeam pînă la Codru acasă pentru că locuia  aproape de dealul cu locul de săniuș de la ,,Moțu lu Cîrlig,, . Ne uscam ciorapii la gura sobei iar bunica lui ne făcea un ceai ferbinte, apoi o zbugheam înapoi pe deal  din nou la sanie, și coboram pe înserate de multe ori frînți și uzi la picioare din nou. Cît despre Ica , în ciuda faptului că o ,,strofocam,, destul de des,  tot aveam noi o simpatie pentru ea și atunci cînd eram în relații bune era împreună cu noi , chiar și la lecții (binențeles după ce Codruț îi spunea unde a ,,greșit,, sărmana fată)  și mergeam toți la Codruț acasă pentru că bunicii lui ne chemau  la ei, pentru că Nelu, cum îi spuneam noi atunci, nu avea frați.

Acolo am făcut noi și primele noastre clătite, cînd nu era acasă bunica și bunicul lui Codruț și Ica ține minte că bunica lui  s-a luat de cap cînd a văzut ce ,,scoverzi,, am făcut. Amintiri de neuitat, amintiri care peste ani ne-au ținut strînsă prietenia. Așa am crescut noi la țară ca frații. Primăvara plecam cu bicicletele la pădure după leurdă, și ne întorceam seara de multe ori istoviți. Nici în vacanțele de vară nu eram despărtiți, iar cînd mai crescusem și trecusem în clasa a V-a se  mergea toamna la practica agricolă  iar noi și acolo trebuia sa fim tot împreună, altfel în ziua următoare o tuleam de la practică. Pînă la urmă au înțeles și profesorii că, dacă ne despart,  ,,Practica agricolă,,  se desfășoară fără noi doi. După prezența de la Școală  dimineața, mergînd pe drum spre ,,Viile Almașului ,, de la Agriș ne evaporam amîndoi cu biciclete cu tot și adio practică. Într-o zi cineva  ne ,,pîrîse,, la părinți că ne-a văzut în ...Pîncota. Tot noi am fost cei care am dat tonul la chiuluit  de la practica agricolă și ne-au urmat și alții iar atunci  profesorii au fost nevoiți să facă prezența la ferma din vii, nu la școală dimineața cum era regula, pentru că era fără efect pentru noi. Mie și lui Codruț de multe ori ne făcea prezența și de trei ori pe zi, strigîndu-ne cîte un profesor să se asigure că nu sîntem deja plecați, că altfel o tuleam printre rîndurile viilor (Asta prin clasa a VII –a și  a VIII-a) ...

Așa au decurs anii de practică agricolă pentru noi, eram doi năzdrăvani veseli. Cred că și primele țigări și ultimele de altfel le-am încercat  pufăind pe vale, sub pod la ,,Gogu,, cum se spune la noi, împreună cu prietenul și colegul nostru Georgică Oprea (care ,,șterpelea,, cîte un pachet de SNAGOV , dîndu-i drumul pe cracul pantalonului de trening), de la tatăl lui, care era gestionar la magazinul sătesc. Asta era cam prin clasa a I-a sau a II-a. Au fost ani frumoși, cu rîsete de copii cu  multe, multe prostioare drăguțe, și numai fetele din clasă știu să povestească cîte frunze de dud au cules pentru noi, prin clasa VII-a și a VIII-a, numai să le lăsăm în pace (pentru viermii de mătase ai școlii). Cînd a  venit vremea să mergem la liceu, am regretat fiecare școala de la Agriș  și despărțirea unii de alții, iar  drumurile noastre și-au urmat cursul, eu am luat drumul spre Arad la liceu , iar Codruț spre Liceul Agroindustrial Miniș, însă am rămas prieteni  și întotdeauna ne reîntîlneam cu drag. Prietenia noastră a rămas vie toată viața, iar de acum amintirea  lui Codruț îmi va rămîne vie atît cît voi trăi și cu siguranță, Ica simte la fel și ne vom aminti cu drag de Codruț întotdeauna. Am ținut mult unul la altul, am crescut împreună, bunicii noștrii au fost stupari și prieteni, tații noștrii au fost prieteni, erau vînători amîndoi, mergeau de multe ori la vînatoare împreună, și fiecare din noi am moștenit cu ceva părinții sau bunicii. Eu am îndrăgit vînătoarea  iar Codruț a prins dragoste de stupi de la bunicul lui. La stupi se deconecta de toate problemele de serviciu, îi plăcea stupăritul, îi plăcea acolo pe ,,Valea Popii,, în pădure la Agrișu-Mare, unde fusese tatăl lui pădurar mai tîrziu și de unde se și pensionase. (Nu de mult vorbisem cu Codruț să stăm la povești într-o zi acolo la stupi , la o frigare și să aducem și copiii cu noi ... )

. Codruț a fost un om deosebit, cu un suflet nobil,  nu puteai să nu-l îndrăgești ca om, era mereu vesel și mai ales plin de energie, așa a fost de mic copil. Era foarte harnic și își iubea mult familia și copiii, de care povestea cu mult  drag întotdeauna. Dar nu știm niciodată cît ne este firul vieții, pentru unii mai mult pentru alții mai puțin, dar un singur lucru este sigur,  așa cum spune și Biblia  în Luca  la capitolul 12 versetul 7: ,,Pînă și firele de păr din cap vă sînt numărate..,,  așa este și  soarta omului, contabilizată acolo sus și nu știm niciodată cînd se pune punct. Codruț se pensionase anul trecut , după ce lucrase la început ca tehnician viticol la Satu-Mic (Șilindia) iar apoi ca subofițer la Unitatea Militară de Pompieri din Ineu, iar în viața lui văzuse multe, a salvat vieți omenești și bunuri materiale de multe ori în misiunile îndeplinite  și acum, la 49 de ani,  era un om împlinit cu o familie frumoasă,  cu doi copii frumoși ......... însă soarta a hotărât altceva din păcate ...

Toți cei care l-au cunoscut, dar absolut toți,  au numai cuvinte de apreciere  și laudă despre Codruț, pentru că era un om cu  suflet bun, un om prietenos și de omenie, ajuta pe toată lumea. Amintirea lui Codruț, anii copilăriei petrecuți acolo la Agriș, vor rămîne  vii în sufletele noastre mereu, iar atunci cînd  vor veni rîndunelele primăvara , în 25 martie ne vom aminti cu siguranță de Codruț, pentru că atunci era ziua lui de naștere. Dumnezeu să îl odihnească în pace, iar familiei să îi dea putere să treacă peste un obstacol așa greu în viață.  

Codruț ..., vei rămîne mereu în amintirea noastră, a colegilor de clasă de la Școala generală din Agrișu-Mare, cu zîmbetul mereu pe buze și plin de viață așa cum erai tu mereu !