Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

FOTO | Protest în fața Școlii Gimnaziale ”Caius Iacob”. Elevii, părinții și profesorii nu vor fuziune

Peste 200 de părinți, profesori și elevi au participat, vineri după-amiază, la un protest spontan în curtea Școlii Gimnaziale ”Caius Iacob”, după ce au aflat că aceasta se va desființa.

FOTO | Protest în fața Școlii Gimnaziale ”Caius Iacob”. Elevii, părinții și profesorii nu vor fuziune
Comentează 2

Şcoala Gimnazială "Caius Iacob" urmează să fie absorbită de Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări "Caius Iacob", pierzându-și astfel numele și personalitatea juridică. Măsura face parte din planul de învățământ ce va fi pus în aplicare din toamnă și care presupune restructurarea rețelei școlare din municipiu.

Conducerea școli gimnaziale și cadrele didactice susțin că decizia a fost luată fără ca unitatea de învățământ să fie consultată, iar elevii și părinții se opun proiectului de fuziune cu liceul.

Astfel, părinții au venit la școală, iar alături de elevi și profesori au participat la un protest spontan. Peste 200 de persoane s-au adunat în fața școlii, cerând autorităților să renunțe la planul de restructurare.

”Este inadmisibil ca în clădirea în care învață acum copii mici, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, să vină cei de liceu. Ar fi haos, ne temem pentru siguranța copiilor noștri”, a spus o mamă.

”A fost un protest spontan, când părinții au venit la școală pentru a-și lua copiii din ciclul primar și au aflat ce se întâmplă. Considerăm că această fuziune ne dezavantajează categoric, în condițiile în care suntem o școală cu rezultate bune, pe când liceul tehnologic are rezultate la examenele naționale pe care nu doresc să le comentez”, a declarat liderul sindical din școală, profesorul Daniela Chiș.

Protestul a durat aproximativ o oră, dar părinții spun că vor organiza o acțiune cu aprobare de la autorități, dacă ISJ nu revine asupra planului de fuziune.

Memoriu către ISJ

Într-un memoriu redactat și înaintat vineri ISJ, profesorii școlii gimnaziale atrag atenția asupra mai multor probleme care ar apărea după fuziune.

Profilul tehnologic al liceului nu se regăsește în finalitatea procesului instructiv-educativ al școlii noastre, ținta vizată fiind performanța, dovadă rezultatele deosebite obținute la concursurile și olimpiadele școlare (...) Titulatura de liceu tehnologic rezervată ulterioarei instituții înființate va genera o mobilitate iminentă și nedorită a elevilor de gimnaziu, aceștia optând pentru licee cu profil teoretic, majoritatea părinților privind cu neîncredere și scepticism acest profil, ceea ce va duce la reducerea populației școlare din zonă, deci, inevitabil, la restrângeri de activitate”, scrie în memoriu.

Dascălii consideră că asocierea ciclului primar cu cel liceal ”este nocivă, fiind o amenințare de ordin social și trezește mari semne de întrebare privind siguranța acestor elevi, extrem de expuși în fața agresivității fizice și verbale a unor elevi de vârste cuprinse între 16-18 ani sau chiar mai mult, în cazul învățământului profesional”.

”Nu înțelegem deloc criteriile avute în vedere în luarea acestei decizii și o considerăm ca fiind total nedemocratică, de factură comunistă ca strategie decizională (impusă fără drept de apel) lipsită de viabilitate și dezavantajoasă, pentru ambele instituții implicate”, se mai arată în memoriu.

Profesorii precizează că școala gimnazială are 741 de elevi, în timp ce liceul care absoarbe unitatea are doar 378 de elevi.

”Considerăm inacceptabilă fuziunea prin absorbție de către o instituție cu un efectiv de elevi inferior numeric”, se mai arată în memoriu.

Cinci școli afectate

Primăria Arad a propus restucturarea rețelei școlare prin desființarea a cinci unități de învățământ, noul plan de școlarizare fiind aprobat de ISJ. Decizia vine pe fondul reducerii numărului de elevi, dar și pentru eficientizarea managementului.

Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări "Caius Iacob" va fuziona prin absorbţie cu Şcoala Gimnazială "Caius Iacob". S-a decis mutarea sediului liceului în clădirea școlii gimnaziale, care este cuprinsă într-un program de reabilitare termică. În schimb, clădirea liceului aparţine Ministerului Transporturilor, fapt ce împiedică obţinerea acreditării/autorizării noilor specializări/calificări.

Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului va fuziona prin absorbţie cu Liceul Tehnologic "Iuliu Moldovan", iar Colegiul Tehnic "Aurel Vlaicu" va fuziona prin absorbţie cu Liceul Tehnologic de Transporturi Auto "Henri Coandă".

Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" va fuziona prin absorbţie cu Şcoala Gimnazială "Ştefan Cicio Pop", în condițiile în care doar 300 de metri despart cele două unități, ceea ce este un avantaj pentru fuziune.

Şcoala Gimnazială "Fraţii Neuman" se va transforma în structură a Şcolii Gimnaziale "Nicolae Bălcescu".

Prin aceste fuziuni, municipalitatea a calculat că se vor face economii de peste trei milioane de lei, suma reprezentând depășirile anuale de buget ale unora dintre școlile menționate.

Galerie foto (9)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide