Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Primul Târg de Crăciun la Sebiș (FOTO şi VIDEO)

Iată că la Sebiș se întâmplă mereu lucruri frumoase, pentru că dincolo de investiții și modernizare este nevoie și de partea culturală sau sufletească, am putea spune. Sărbătorile de Iarnă sunt cele mai frumoase de peste an, de aceea aici la Sebiș își au un loc aparte în sufletele noastre a tuturora.

Colindul are o însemnătate deosebită, ducând cu el vestea Nasterii Mântuitorului nostru în Ieslea de la Betleem, iar ca să marheze acest eveniment într-un mod mai amplu și frumos, Primaria Sebiș, respectiv primarul Cristian Feieș, a organizat un Târg de Crăciun pentru prima dată la Sebiș, în care producătorii locali să poate să-și vândă produsele tradiționale, dar mai ales au fost organizate trei seri în care colindul și vestea bună au răsunat peste oraș. Fiecare sărbătoare și eveniment organizat de Primărie este apreciat nu numai de sebișeni, ci și de tinerii ce locuiesc în jurul Sebișului.

Primul  Târg de Crăciun  la Sebiș (FOTO şi VIDEO)
Comentează 0

În prima seara programul a fost structurat astfel încât colindătorii locali să fie cei care deschid acest festival, pentru că valorile locale trebuie promovate întotdeauna de acasă. Dar nu numai valorile culturale trebuie promovate, ci și producătorii locali, astfel încât lumea să înțeleagă că un produs local este întotdeauna mai sănătos decât unul frumos ambalat.

Programul primei seri a debutat cu un cuvânt de bun venit al primarului Cristian Feieș care a avut și câteva cuvinte frumoase legate de magia sărbătorii de Crăciun, salutând totodată inițiativa Consiliului Local Sebiș și a Primăriei de a organiza pentru prima dată un TÂRG DE CRĂCIUN în aer liber. După discursul primarului, pe scena a urcat și consilierul județean Talida Pop, având și dânsa un cuvânt de bun venit pentru toti cei prezenti. Evenimentul a avut loc pe platoul din fața Primăriei, într-un cort special amenajat pentru evenimente, iar în jur, tarabele producătorilor locali, cu vin fiert, țuică fiartă, mâncare și suveniruri.

Corul Bravissimi al Liceului Teoretic din Sebiș a deschis seara colindelor, dirijat fiind de prof. Ciprian Dinga. Au urmat Ansamblul Țara Zărandului, împreună cu Voichița Suba, Alexandru Pop Zărăndean și Cosmina Brădean care împreună cu ansamblul au interpretat o serie de colinde tradiționale, din zona Văii Crișului Alb. Au urmat pe scenă în ropote de aplauze Ansamblurile de dansatori Florile Mureșului din Vladimirescu și Crișana din Oradea, instructor coordonator Adi Balog, care au colindat deosebit de frumos până la sfârșitul programului.

Caprele ansamblurilor au fost tare îndrăgite de public și mai ales de copii care își doreau fotografii cu capra. În prima seară, primarul Cristian Feieș a declarat că este foarte mulțumit de faptul cum a decurs acest eveniment din toate punctele de vedere și mai ales prin faptul că acest târg a fost organizat pentru prima dată la Sebiș. Cu siguranță sebișenii vor avea parte în fiecare an de un târg al Crăciunului și în anii următori.

Galerie foto (207)

Articole asemanatoare