Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Primăria Arad reamintește: termen de 30 de zile pentru obținerea autorizațiilor de funcționare

Primăria Municipiului Arad informează toate persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale și familiale, precum și persoanele juridice care desfășoară activități de alimentație publică, activități comerciale sau de prestări servicii în structuri proprii, cu privire la obligațiile prevăzute în Hotărârea Consiliului Local Arad nr. 586/2021 privind Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor, cu modificările și completările ulterioare.

Primăria Arad reamintește: termen de 30 de zile pentru obținerea autorizațiilor de funcționare
Comentează

Obligații privind obținerea autorizațiilor/avizelor:

  • Dosarul de autorizare/avizare trebuie depus în termen de 30 de zile de la data înregistrării punctului de lucru la Oficiul Registrului Comerțului, conform prevederilor legale.

  • În cazul în care intervin modificări ale tipului de activitate, ale suprafeței spațiului de desfășurare sau dacă expiră documentele din dosarul inițial, operatorul economic are obligația să obțină, în termen de 30 de zile calendaristice, o nouă autorizație/aviz. Numărul de autorizație se păstrează, iar procedura implică plata unei taxe de modificare.

Atenție: Dacă aceste demersuri nu sunt respectate, autorizația/avizul deținut va fi suspendat automat, cu aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 73 pct. 1 din O.G. 99/2000, republicată. În această situație:

  • Taxa de reînnoire se va restitui proporțional, începând cu luna următoare suspendării;

  • Continuarea activității va fi posibilă doar prin depunerea unui nou dosar de autorizare și achitarea unei noi taxe de emitere, fracționat, din luna depunerii.

Reînnoirea autorizațiilor – termene importante:

  • Începând cu anul 2025, autorizațiile de funcționare/alimentație publică și avizele pentru orarul de funcționare nu se mai vizează, ci se reînnoiesc anual;

  • Tariful de viză (pentru anul 2025) sau taxa de reînnoire (începând cu anul 2026) trebuie achitată până la data de 30 iunie a fiecărui an;

  • În cazul în care această obligație nu este îndeplinită, autorizația se anulează din oficiu, iar desfășurarea activității va fi posibilă doar pe baza unei noi autorizații/aviz.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite