Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Premieră teatrală arădeană: Zoltan Lovas - ”One (Wo) Man Show”

 Premieră teatrală arădeană: Zoltan Lovas - ”One (Wo) Man Show”
Comentează 0

 Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad și-a deschis astăzi din nou porțile. A fost așteptată această zi ca o sărbătoare, actorul Zoltan Lovas ne-a pregătit o premieră, anume “One (Wo) Man Show”.

Acest spectacol este inspirat din viața actorului Zoltan Lovas, marcând douăzeci și cinci de ani de la debutul pe scena teatrului arădean, cincizeci de ani de viață și o sută de roluri jucate.

Așadar în această seară de sâmbătă ne-am bucurat alături de Zoltan Lovas,  care ne-a purtat într-un univers teatral plin de emoție, fantezie, râsete.

Dintr-o dată se lasă liniștea în sală, emoțiile sunt tot mai mari, apoi încet, încet se sting luminile  și se aude puternic sunetul de gong, după aceea începe spectacolul.

Timid, emoționat, cu dragoste imensă pentru teatru, urcă pe scenă actorul Zoltan Lovas, pregătit pentru ceea ce urma, să-și pună sufletul pe tavă, în fața noastră, a spectactorilor.

Reprezentația cu publicul pe scenă începe cu amintirile actorului de la admitere, emoțiile prin care a trecut când a dat la facultatea de teatru din București. El ne povestește despre cum a decurs admiterea sa, ne prezintă repertoriul său, iar apoi trăim alături de acesta bucuria reușitei, fiind     primul admis la UNATC cu o medie foarte mare.

După aceea ascultăm istorisiri din studenția sa, zbuciumul unui tânăr student la actorie,  căutările sale în artă, munca  cu sine. Ne-a mărturisit cât de mult îl iubește pe regretatul său profesor Mircea Albulescu, chiar dacă în facultate a vrut  să se transfere de la clasa acestuia la clasa Sandei Manu,

profesorul ia deschis ochii, spunându-i că va lucra toată viața cu regizori, însă acum are ocazia de a lucra cu un actor ca el.

Mai târziu a înțeles acest lucru, i-a mulțumit maestrului, care a rămas toată viața un model pentru actor. Din vorbele sale am simțit iubirea  pentru profesor,  fiindcă acesta l-a învățat meșteșugul artei actorului, cu dăruire, implicare.

Îndrăgitul actor Zoltan Lovas a mai vorbit în spectacolul său despre morțile pe care acesta le-a trăit pe scenă, despre rolurile în care a trebuit să-și arate trupul gol, despre toate frământările unui actor care s-a dedicat teatrului, despre travestiurile pe care le-a jucat.

Spre finalul spectacolului “călătorim în timp” alături de actor, care își amintește de rolurile sale din spectacolele jucate de până acum.

Decorul a fost unul cât se poate de minimalist, candelabrul de lumini, ce a fost folosit simbolic pe scenă și gongul care pe vremuri era nelipsit din teatru. Din acest one man show n-au lipsit nici costumele, actorul s-a îmbrăcat în costumele din spectacolele sale unde juca rolul de travestit, iar ca totul să fie complet, acest spectacol a fost acompaniat și de muzică, o muzică de fundal care antrenează atmosfera.

În final au curs ropote de aplauze, dar și lacrimi, a fost un spectacol ce a transmis foarte mult, dar tot așa cum îl cunoaștem pe  actorul  Zoltan Lovas, a fost și plin de haz, a trecut de la o stare la alta, s-a râs mult, dar s-a și plâns. A fost un spectacol memorabil.

Decorul este semnat de către Irina Chirilă, light design  Lucian Moga, design afiș Laurian Popa.

”Suntem cu câteva secunde de a începe premiera spectacolului ”One (Wo) Man Show”, spectacol de mine scris, de mine făcut, un spectacol despre viața mea, mai precis, trei, patru capitole mai interesante, nu am să divulg care sunt acelea, ci dimpotrivă, vă invit pe dumneavoastră, arădenii, să  veniți la teatru. Așadar,  ”One (Wo) Man Show” și vă poftim la spectacol!” (Zoltan Lovas – actorul, regizorul, dramaturgul și sursa de inspirație a spectacolului)

”Acest spectacol cred că e un spectacol pe care și-l dorește orice actor. Nu e puțin lucru să aniversezi trei evenimente si să faci din asta un spectacol. Adică sunt 25 de ani de profesie, sunt 50 de ani de viață și 100 de roluri jucate. Este aplaudabil, este de lăudat și este un lucru cu care nu se poate mândri orice fel de artist din teatru. Ne bucurăm că suntem cu porțile deschise, iată 30% și sperăm că, odată cu sfârșitul primăverii, începutul verii, lucrurile să meargă din plin și să ne simțim prezența în cât mai multe locuri. Zoli dă startul!!!” (Bogdan Costea – Directorul TCIS)

 

Gabriela-Alisa Gui

           


 

 

Galerie foto (70)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite