Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PREMIATĂ LA PALATUL COTROCENI

 PREMIATĂ LA PALATUL COTROCENI
Comentează 0

Marți, 12 martie, la Palatul Cotroceni, în cadrul festivităților prilejuite de Ziua Internațională a Francofoniei, au fost premiați elevii care au obținut rezultate deosebite la faza națională a olimpiadei de limba franceză din anul școlar 2017-2018. Din județul Arad au fost invitate la această prestigioasă ceremonie eleva Chiș Anda de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, care a obținut anul trecut premiul al III-lea și doamna prof. Adriana Filip. Desfășurată sub înaltul patronaj al Președintelui României - Klaus Iohannis - festivitatea ce a avut loc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni a fost un moment de sărbătoare a limbii franceze, un moment emoționant pentru toți cei prezenți în sală: elevi olimpici și profesori de limba franceză. Printre invitații speciali la acest eveniment s-a aflat și Louise Mushikiwabo - Secretar General al Organizației Internaționale a Francofoniei. Celebrarea Zilei Internaționale a Francofoniei – 2019 a fost organizată de către Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, al Grupului Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor francofone din România (GADIF) și al Biroului Regional pentru Europa Centrală și Orientală (BRECO) al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

Galerie foto (16)


Scrie un comentariu

trimite