Polițiștii sunt în căutarea unor persoane care au comis o fraudă. Care este valoarea prejudiciului
Persoane necunoscute încă au prejudiciat o societate comercială din Arad.

În data de 29 mai 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați despre faptul că o societate comercială a fost prejudiciată cu 49.500 de lei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Din cercetări, s-a stabilit că în dimineața de 29 mai 2025, persoane necunoscute ar fi apelat un angajat al societății comerciale, pe care, l-ar fi determinat să instaleze o aplicație pe telefonul mobil, pentru a putea recupera dividende dintr-o investiție.
După ce aplicația ar fi fost instalată, a fost efectuat un transfer bancar fraudulos, fără acordul victimei, din contul societății comerciale, în valoare de 49.500 de lei.
Prin activitățile echipei operative, banii au fost blocați într-unul din conturile bancare în care au fost transferați, fiind dispusă măsura popririi, iar ulterior recuperarea prejudiciului, de către societatea comercială.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, pentru identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea faptei, documentarea activității infracționale și tragerea la răspundere penală.
Activitățile de cercetare au beneficiat de sprijinul Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.