PNL îi cere lui Sorin Grindeanu să se hotărască dacă se află la guvernare sau în opoziție
Partidul Național Liberal a reacționat ferm după declarațiile președintelui PSD, Sorin Grindeanu, făcute într-un interviu pentru G4Media, susținând că acestea „contribuie la crearea senzației de instabilitate și afectează credibilitatea României”.
Liberalii transmit prin intermediul unui comunicat de presă că România se află într-un moment critic, în care este nevoie de responsabilitate politică și coerență în actul de guvernare. „Suntem în momentul în care ne dorim să realizăm un buget onest, fără privilegii și care să ofere șansa unei relansări economice”, arată PNL, insistând că „trebuie să menținem disciplina fiscală și să nu anulăm sacrificiul făcut de români pentru obținerea reducerii deficitului bugetar”.
PNL avertizează că stabilitatea țării depinde de respectarea angajamentelor asumate în Coaliție: „Stabilitatea României și redresarea țării depind de implementarea onestă a reformelor, de urmărirea cu bună credință a obiectivelor asumate în protocolul Coaliției și de o cooperare loială a tuturor actorilor politici implicați. Nu ne permitem acțiuni duplicitare, sabotaje în cadrul Coaliției sau schimbări ale înțelegerilor politice la jumătatea drumului.”
În acest context, liberalii îi cer lui Sorin Grindeanu să își clarifice poziția politică: „PNL îi cere președintelui Grindeanu să se hotărască dacă se află la guvernare sau în opoziție. PSD trebuie să decidă urgent dacă vrea să contribuie la relansarea României sau își dorește să blocheze acțiunile de reformă.”
PNL anunță că lucrează la propunerea de buget și așteaptă ca PSD „să își clarifice de urgență poziția” înaintea următoarei runde de discuții. În același timp, liberalii reafirmă sprijinul total pentru premierul Ilie Bolojan. „PNL nu va ceda niciunui șantaj politic. Premierul Ilie Bolojan are susținerea PNL și schimbarea acestuia este nenegociabilă”, se mai arată în comunicat, care se încheie cu un avertisment adresat partenerilor de Coaliție: „În cazul în care PSD dorește schimbarea acestui Acord, trebuie să se gândească, că PNL își rezervă dreptul să acționeze în consecință, plecând de la principiu ‘un acord nerespectat înseamnă o pierdere de încredere între parteneri și dispariția oricărei garanții că un nou acord va fi respectat’.”




















