Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Peste 7.300 de elevi arădeni participă la simularea Bacalaureatului. Vezi rezultatele de anul trecut

Elevii din clasele a XI-a și a XII-a sunt în febra testelor, începând de astăzi. Peste 7300 de elevi din județ participă la simularea Examenului de Bacalaureat.

Peste 7.300 de elevi arădeni participă la simularea Bacalaureatului. Vezi rezultatele de anul trecut
Comentează 0

Astăzi se desfășoară proba la Limba şi literatura română, iar pentru mâine este programată proba scrisă limba şi literatura maternă.

Miercuri, elevii vor susține proba obligatorie a profilului, iar joi vor participa la proba la alegere a profilului şi specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a).

Rezultatele acestor teste vor fi afișate în 18 martie.

Anul trecut, mai puțin de un sfert dintre elevii de clasa a XI-a din judeţul Arad au obţinut medii de trecere la simularea examenului de bacalaureat, iar în cazul elevilor de clasa a XII-a, doar o treime au obținut medii de trecere. Promovabilitatea la clasa a XI-a a fost de 23,94%, iar la clasa a XII-a a fost de 31,75%.

Cele mai slabe note au fost la matematică, unde au obținut note de trecere doar 24% dintre elevii de clasa a XI-a și 36,78% la cei de clasa a XII-a.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite