Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Până la 250.000 lei pentru proiecte din 11 domenii culturale

Senatorul liberal arădean Glad Varga atrage atenția asupra oportunităților oferite de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), care finanțează proiecte din 11 domenii culturale – de la arte vizuale, teatru și muzică, până la patrimoniu, artă digitală și educație prin cultură. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile este de 250.000 de lei pentru fiecare proiect, iar termenul limită de depunere este 19 mai 2026, ora 17.

Până la 250.000 lei pentru proiecte din 11 domenii culturale
Comentează

„Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) finanțează proiecte în 11 arii (arte vizuale, teatru, muzică, dans, artă digitală, educație prin cultură, intervenție culturală, patrimoniu material și imaterial, cultură scrisă, proiecte repetitive). Se pot obține până la 250.000 lei/proiect, finanțare nerambursabilă. Termen limită depunere: 19 mai. Aplicarea se face online”, scrie pe Facebook senatorul Glad Varga.

Parlamentarul subliniază importanța ideilor care pot schimba felul în care România își spune povestea, invitând creatorii să transforme viziunea culturală în proiecte concrete.

„Unele clădiri nu sunt doar clădiri. Sunt decizii, sunt viziuni, sunt proiecte care au schimbat felul în care o țară își spune povestea. Sunt la Castelul Peleș, unul dintre cele mai importante repere culturale ale României. Un loc construit dintr-o idee mare, aceea că patrimoniul contează”, a ținut să precizeze Glad Vaga.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite