Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Oameni care inspiră, destine care prind aripi: Aradul a găzduit a treia ediție a conferinței „Perspective în pregătirea elevilor capabili de performanță”

În data de 15 mai 2025, în Sala Unirii din Arad, a avut loc cea de-a III-a ediție a conferinței județene „Perspective în pregătirea elevilor capabili de performanță”, organizată de către Centrul Județean de Excelență Arad.  Tema din acest an – „Oameni care inspiră, destine care prind aripi” – a adus în prim-plan importanța mentoratului, a familiei și a comunității în dezvoltarea tinerilor cu potențial excepțional.

Oameni care inspiră, destine care prind aripi: Aradul a găzduit a treia ediție a conferinței „Perspective în pregătirea elevilor capabili de performanță”
Comentează

Evenimentul a reunit cadre didactice, elevi, părinți, directori de școli, reprezentanți ai ONG-urilor și fundațiilor partenere, dar și factori de decizie din domeniul educației din județul Arad. Într-un format deschis și interactiv, participanții au reflectat împreună asupra rolului esențial al modelelor în parcursul formativ al elevilor capabili de performanță.

Un moment definitoriu al conferinței l-a constituit prezentarea activității Centrului Județean de Excelență Arad de către directorul instituției, prof. Loredana Roman, însoțită de elevii Annamaria Hanciuța și Alin Pap. Cu peste 500 de elevi pregătiți anual de o echipă dedicată de 36 de profesori, Centrul este astăzi un reper pentru excelență educațională. Pe lângă pregătirea pentru olimpiade și concursuri școlare, instituția derulează și activități complementare precum proiecte anti-bullying, ateliere de sănătate mintală, peer-to-peer learning sau cenaclu literar.

„A treia ediție a conferinței noastre reprezintă o celebrare a celor care formează, susțin și inspiră tinerii. Performanța nu este un drum solitar – ea se clădește prin parteneriat: între elev, profesor, familie și comunitate. În cadrul Centrului credem în această legătură vie, care oferă sprijin, valori și direcție. Doar împreună putem crea un mediu în care fiecare elev își poate atinge adevăratul potențial”, a declarat prof. Loredana Roman, directorul CJEX Arad.

Printre invitații speciali s-au numărat și doi profesori apreciați pentru contribuția lor remarcabilă în educație: Adela Militar, profesor de limba și literatura română la Liceul Național de Informatică Arad, și Sergiu Duma, profesor de istorie la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad. Aceștia au vorbit cu sinceritate și emoție despre mentorii care le-au influențat profund parcursul profesional și care le-au transmis pasiunea pentru catedră. La rândul lor, mentorii Iuliana Pintea și Maria Pădurean au fost prezente, evidențiind importanța transmiterii valorilor și a continuității într-o carieră dedicată formării de generații.

Elevii au avut un rol activ în cadrul conferinței. Alexandra Enache, elevă la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, a vorbit despre rolul mentorilor în conturarea identității adolescentine, iar Iarina Miuța, fostă elevă a Centrului și studentă la Universitatea din Viena, a oferit o perspectivă matură și sinceră asupra impactului pe care profesorii arădeni l-au avut în dezvoltarea ei academică și personală.

„Elevii capabili de performanță nu au nevoie doar de informație, ci și de inspirație. Ei cresc acolo unde găsesc încredere, sprijin și modele autentice – iar conferințe ca aceasta arată cât de puternică poate fi o comunitate care crede în educație”, a declarat Marius Göndör, inspector școlar general al județului Arad.

Un alt moment emoționant a fost intervenția familiei Oprea – Camelia, Albin, Mara și Anca – care a vorbit despre echilibrul fragil între susținerea performanței și menținerea unei copilării autentice. Mara, sportivă de performanță cu medalii internaționale, și Anca, studentă pasionată de psihologie, au împărtășit despre modul în care părinții le-au oferit libertatea de a-și urma visurile, oferindu-le în același timp stabilitate și încredere. Familia a fost aplaudată și apreciată public pentru modelul pe care îl oferă.

„Educația este prioritate zero pentru județul Arad. Avem în Centrul Județean de Excelență un partener real pentru viitor. Performanța nu vine doar din programe sau din teorie, ci din munca sinceră, din dedicarea profesorilor, din efortul elevilor și din implicarea părinților. Vă mulțumim că dați sens și direcție viitorului nostru”, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Cea de-a treia ediție a conferinței „Perspective în pregătirea elevilor capabili de performanță” a confirmat, o dată în plus, că succesul educațional se construiește prin comunitate, prin parteneriat și, mai ales, prin oameni care inspiră – adevărați arhitecți ai viitorului.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite