Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

O reîntâlnire de suflet după 36 de ani!

Povestea începe cu 37 de ani în urmă, la Școala Generală din localitatea Agrișu-Mare, județul Arad.

O reîntâlnire de suflet după 36 de ani!
Comentează 0

Începuse noul an școlar, eram clasa a VIII-a și doamna profesor Rodica Cîrlig, fosta noastră dirigintă pe care o iubeam cu toții se transferase la Arad, unde avea familia. Am înțeles cu toții că o familie trebuie să fie împreună, deși eram doar niște copii de la țară pe atunci. Așteptam cu nerăbdare să o vedem pe noua noastră dirigintă, pe cea care urma să ne fie a doua mamă până în vara următoare când absolveam clasa a VIII-a și visurile noastre de copii luau drumuri necunoscute, fiecare dintre noi luându-și zborul într-o anumită direcție.

La școala din Agriș o parte din colegi erau din localitate, iar cealaltă parte erau din Arăneag, satul vecin, însă acei trei ani împreună, începând din clasa a V-a și până atunci, ne-au unit mult, fiind o clasă frumoasă așa cum erau copiii de atunci pentru că așa am fost educați, să fim uniți, să ne ajutăm între noi, iar acest lucru se simte și acum, după aproape 40 de ani.

A început anul școlar și iată că noua noastră dirigintă a venit la clasă. Era tânără și frumoasă, finuță, cu părul lung și bogat, proaspătă absolventă, având cu puțin peste douăzeci de ani, dar se purta cu blândețe cu noi toți deși erau și câțiva năzdrăvani (printre care, bineînțeles și eu).

În foarte scurt timp ne-am acomodat cu dânsa, îndrăgind-o la fel de mult ca pe doamna Cîrlig. Era o plăcere să participi la orele ei, se purta cu atâta finețe și blândețe cu noi, încât și cei care eram ,,cocoșeii” clasei eram cuminți. Pentru domnișoara dirigintă noi eram prima ei generație de copii, însă cred că ne iubea pe fiecare în parte și acest lucru se simțea, îl simțeam fiecare dintre noi.

Bunătatea și blândețea dânsei nu am putut-o uita niciodată, iar pentru mine a rămas profesorul care mi-a intrat pentru totdeauna la suflet. Fiind clasa a VIII–a, ne cam  permiteam tot felul de prostioare, unele drăguțe, hazlii, altele mai puțin, pentru că eram plini de viață, de speranțe și de vise frumoase, însă timpul trecea și încet se apropia ziua când trebuia să ne luam rămas bun de la școala din sat, de la colegi și profesori dar mai ales de la ,,DIRA” noastră dragă.

Țineam toți la dânsa și acest lucru se vede și acum, după mai bine de 36 de ani, când dintr-o întâmplare am regăsit-o. A venit și ziua când în curtea școlii am cântat ,,GAUDEAMUS” cu ochii plini de lacrimi și noi și diriginta. Niciodată nu vom uita acea zi. Apoi au rămas amintirile și fotografiile care au imortalizat momentul.

Ne-am despărțit de școală și fiecare și-a urmat drumul sortit în viață. Unii la Arad la licee, alții la Lipova sau Miniș la liceele agro-industriale și de atunci ne vedeam tot mai rar, iar cu unii dintre colegi nu ne-am mai întâlnit mulți ani sau chiar deloc. Au trecut anii și fiecare și-a făcut un rost în viață, însă niciodată nu am uitat acea perioadă frumoasă petrecută la școala din Agrișu-Mare, în satul natal.

Despre DIRA noastră aflasem după ani buni că este la Oradea, pentru că odată cu noi plecase și dânsa în altă școală din Bihor, de unde își avea rădăcinile, deși se simțise foarte bine la Agriș, locul unde și-a început cariera de dascăl. Încercam să aflu câte ceva despre dânsa, dar aflasem doar că predă la o școală din Oradea și cam atât.

Viața merge înainte, cu bune, cu rele, iar dintre noi colegii, doi au plecat la ceruri mult prea devreme, unul  dintre ei fiind bunul meu prieten, Codruț, de care mă leagă multe amintiri frumoase. Am fost colegi de la grădiniță, iar prietenia noastră a rămas peste ani. Niciodată nu voi uita zâmbetul lui de copil și nici năzbâtiile ce le făceam mereu împreună și au fost destule. Niciodată nu știm ce ne rezervă viața, așa cum nu am știut că va veni o seară în care din întâmplare (sau nu), fiind la Casa de Cultură din Ineu, la Balul Bobocilor, am observat o doamnă în sală, pe rândul doi, la margine, care stătea liniștită urmărind programul de pe scenă. Îmi amintea mereu de cineva acea expresie facială, o față ce inspira blândețe și bunătate. Prin minte mi se roteau sute de imagini cu oameni cunoscuți, dar nu-mi puteam aminti cine poate fi. Apoi zâmbetul politicos al dânsei după ce i-am făcut o poză mi-a deschis mintea ca un trăznet - trebuie să fie diriginta noastră, de care nu mai știam nimic de mulți ani. Și am avut dreptate, era chiar DIRA!

Nu m-am răbdat și din defect profesional sau curiozitate, am chestionat-o politicos. A fost o bucurie mare atât pentru dânsa, cât și pentru mine acea revedere, după mai bine de 36 de ani. Își dorea de mult timp să ne revedem, îi era dor de noi, de Agriș, am fost primii ei copii la început de carieră ca profesor, dar nu mai știa nimic de noi.

Am ieșit apoi imediat afară din sală și mi-am sunat două colege, pe Minodora și Florica cu care am păstrat legătura, apoi a doua zi  am anunțat aproape toți colegii, de fapt ne-am anunțat unul pe altul. Am ținut legătura cu doamna dirigintă de atunci, făcând tot posibilul să ne întâlnim cu ceilalți colegi într-o zi, apoi au urmat telefoanele, organizarea, deplasarea la Agriș, legătura cu actualul director de școală, doamna Elena Bisorca, care a fost foarte încântată de intenția noastră și foarte amabilă, ne-a scos din arhivă catalogul punându-ni-l la dispoziție, precum și o sală de clasă pentru ziua reîntâlnirii.

Dira avea emoții mari așteptând cu nerăbdare ziua cea mare, la fel și Florica Bolovan, colega noastră care a fost întotdeauna sufletul clasei. Am stabilit întâlnirea în ziua de 26 ianuarie (coincidență sau nu, tot în 26 era ziua de naștere a conducătorului iubit, dacă tot am fost Generația de Aur) și astfel toți așteptam ziua în care urma să aibă loc reîntâlnirea cu ceilalți colegi și cu cea care timp de un an ne-a fost ca o mamă.

Doamna dirigintă îmi spunea când eram pe drum spre Ineu, spre casa dânsei, să o duc la Agriș, că nu mai putuse dormi de la ora 3 noaptea de emoții. Ne lăsase copii, iar acum suntem cu toții maturi, iar unii chiar bunici, anii trecând ca vântul. A fost o bucurie mare pentru toți cei prezenți la școală în data de 26 ianuarie, clipa revederii, după mai bine de 36 de ani de la absolvirea școlii generale.

Emoțiile au fost pe măsură, mai ales din partea dirigintei, care n-a văzut pe niciunul dintre colegi înainte de a suna clopoțelul, decât la intrarea în clasă la ,,ora de dirigenție” ținând catalogul în mână.

Când a intrat la oră, ne-am ridicat și am cântat nu un ,,Trei culori cunosc pe lume”, ca în anii de școală, ci un sincer ,,La Mulți Ani cu Sănătate” pentru diriginta noastră dragă. A pus catalogul pe catedră, iar cu ochii în lacrimi ne privea pe fiecare dintre noi. Nu mai eram copiii de atunci, ci oameni maturi care o priveam cu mult drag, în ciuda atâtor ani scurși de la ultima întâlnire.

Emoții, lacrimi și bucuria revederii au făcut ca această întâlnire să fie un moment unic pentru fiecare dintre noi. Anii au trecut frumos peste diriginta noastră, a rămas aproape neschimbată, la fel de frumoasă și blândă, cu aceeași voce care dă un sentiment de liniște sufletească celui căruia îi vorbește. Am început cu rugăciunea ,,Tatăl Nostru”, apoi a fost un moment de reculegere în memoria profesorilor și a celor doi colegi care nu mai sunt.

Pentru prima dată după 36 de ani a strigat din nou catalogul clasei a VIII-a și zece dintre noi au răspuns ,,PREZENT”. A fost un moment plin de bucurie, simțindu-ne din nou copiii de altă dată, așezați cuminți în bănci. În ordinea catalogului, fiecare dintre noi a făcut o scurtă prezentare a realizărilor până în prezent. Evenimentul a fost unul deosebit de frumos pentru fiecare dintre noi, inclusiv pentru directorul școlii gimnaziale, doamna Elena Bisorca, care a participat alături de noi. Cu lacrimi în ochi și-a manifestat bucuria de a găzdui o asemenea reîntâlnire după atât de mult timp, spunându-ne totodată că ,,NIMENI, cel puțin de 27 de ani încoace, nu a sărbătorit un astfel de eveniment la școala din Agriu-Mare. Apoi am vizitat sălile de clasă unde am învățat în anii copilăriei, depănând amintiri de neuitat, mai ales cele hazlii, ale căror protagoniști am fost fiecare dintre noi.

Amintirile ne-au cuprins pe fiecare și pentru moment am retrăit anii frumoși de școală, cu emoții și râsete de copii. Am urcat și în școala nouă, unde am servit aperitive și o ,,plăcintă întinsă” ca la Agriș, făcută cu mult drag de colega noastră, Florica. Apoi am făcut din nou poze sub părul din curtea școlii, după care am părăsit nostalgici școala noastră dragă, iar în sunet de claxoane ne-am retras împreună cu dira, trecând prin Agriș și Arăneag, satele care ne-au format ca oameni și în care fiecare dintre noi revenim mereu cu drag, spre Căsoaia.

P.S. Le mulțumesc tuturor colegilor care au participat la eveniment, în mod special colegei noastre Florica Bolovan, care m-a ajutat foarte mult, colegei Minodora Dragoș și colegului și prietenului meu, Petrică Cleuța, pentru tot sprijinul acordat. Îi mulțumim doamnei dirigintă Ana Valeria Tudor (Boțoc) pentru faptul că după atâția ani a dorit din tot sufletul să ne reîntâlnească. Mulțumim directorului Școlii Gimnaziale din Agrișu-Mare, doamna Elena Bisorca, pentru tot sprijinul acordat și fără de care acest frumos eveniment nu ar fi putut avea loc. Lenuța, îți mulțumesc din suflet că ai fost alături de noi”. Le mulțumim de asemena tuturor celor care într-un fel sau altul ne-ați fost alături.                                                                                                     

Galerie foto (60)


Inchide