Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

O dronă rusească a explodat pe un bloc din Galați; e cel mai grav incident care a avut loc în România de la începerea războiului

Rusia a reluat în noaptea de 28 spre 29 mai atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, anunță Ministerul Apărării Naționale. Potrivit instituției, „o dronă a intrat în spațiul aerian al României, fiind urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galați, și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, impactul fiind urmat de un incendiu”. Două persoane aiu fost rănite, iar zeci de persoane au fost evacuate. Este cel mai grav incident petrecut în România de la începutul războiului din Ucraina.

O dronă rusească a explodat pe un bloc din Galați; e cel mai grav incident care a avut loc în România de la începerea războiului
Comentează
MApN precizează că „la fața locului acționează echipe specializate din IGSU și alte structuri din MAI, din Serviciul Român de Informații și din Poliția Română”.

În timpul atacului, „radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României”. Astfel, „două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, la ora 01.19, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române”. Ministerul subliniază că „piloții aeronavelor au avut autorizare de angajare a țintelor pe toată durata alertei”.

Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la necesitatea instituirii măsurilor de alertare a populație, astflel încât au fost transmise mesaje RO-Alert pentru județele Tulcea, Galați și Brăila. 

„Echipe de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații continuă cercetările în zona blocului din Galați unde s-a prăbușit o dronă”, au ținut să precizeze reprezentanții MApN,  Primele date arată că „toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului”,

MApN mai transmite că „cele două persoane care au fost rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați”,

Ministerul condamnă ferm acțiunea Rusiei: „Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre”. Totodată, instituția atrage atenția că „astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO”.

Foto: IGSU via digi24.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite