Vremea Romania, Arad 13°C

Stiri Arad

Noul sistem de colectare a deșeurilor va intra în operare în luna aprilie

Încheierea contractelor cu populația și agenții economici se desfășoară deja.

Noul sistem de colectare a deșeurilor va intra în operare în luna aprilie
Comentează 2

Începând cu luna aprilie, RETIM Ecologic SA va introduce în Arad colectarea deșeurilor pe cinci categorii distincte, un standard european la care se aliniază și România. Astfel, în următoarele săptămâni toți cetățenii, persoane fizice, asociații de locatari, persoanele juridice și instituții publice vor semna conform legii, contracte cu noul operator de servicii de salubrizare.

Sistemul de colectare selectivă care va fi demarat în aprilie, urmărește pe de o parte pregătirea pentru reciclare a deșeurilor care pot fi reutilizate (sticlă, hârtie, metal și plastic), minimizarea cantităților depozitate (prin mai multe metode precum compostarea în gospodarii, colectarea separată și tratarea deșeurilor biodegradabile, etc.) și depozitarea deșeurilor ce nu pot fi reciclate.  

Colectarea pe cele cinci categorii de deșeuri se va realiza astfel: deșeuri din metal și plastic în pubele și containere de culoare galbenă, hârtie și carton în containere de culoare albastră, ambalaje din sticlă în containere de culoare verde, deșeuri reziduale în pubela dedicată. O categorie importantă o vor constitui deșeurile biodegradabile, care se vor colecta în pubele maro, în zonele urbane, și vor fi compostate în gospodărie în zonele rurale.

“Suntem încrezători că beneficiind de sprijinul clienților noștri vom reuși să implementăm într-un timp scurt un sistem de colectare care să asigure respectarea țintelor de reciclare și de reducere a cantităților de deșeuri depozitate în conformitate cu standardele proiectului ce se implementează” a declarat Dan Pascu, director general RETIM.

În această perioadă și în săptămânile care urmează până la demararea activității de colectare selectivă, se desfășoară activități de încheiere a contractelor de prestări servicii de salubrizare între noul furnizor RETIM și toate categoriile de utilizatori (persoane fizice, asociații de locatari, persoane juridice și instituții publice).

Acest contract este unul cadru, prestabilit, verificat și aprobat de către ADI SIGD Arad.

Contractarea se desfășoară din ușă în ușă, un serviciu suplimentar gratuit oferit de RETIM pentru a ușura întreg procesul și pentru a evita aglomerarea și timpul de așteptare îndelungat la ghișeele sale. Astfel, fiecare cetățean, asociație de proprietari, fiecare agent economic și instituție publică vor fi contactați acasă sau la sediul firmei de către reprezentanții companiei RETIM pentru semnarea contractului, dar și pentru a  fi informați despre modul în care se va desfășura colectarea, despre specificul fiecărei categorii de deșeuri, despre tipurile de pubele și containere care vor fi utilizate etc.

În vederea semnării contractului de prestări servicii salubrizare, este necesar ca persoanele fizice și asociațiile de locatari să declare pe propria răspundere numărul de persoane care locuiesc în gospodărie sau în imobil.

În cazul agenților economici, contractul se va semna în funcție de cantitatea de deșeuri pe care aceștia estimează ca fiind colectabilă de către RETIM. În contract nu există cantități minime impuse de către autorități sau de către societatea de salubrizare. În același mod se va stabili și numărul de recipiente cu care va fi dotat fiecare agent în parte.

Utilizatorii sunt rugați să răspundă pozitiv solicitărilor RETIM întelegand că activitatea de semnare a contractelor se desfășoară pe zone după un program stabilit sș are un termen fix impus de către autoritățile publice. În acest fel, vor evita sancțiunile legale pentru neîncheirea contractului de salubritate.

______________

RETIM Ecologic Service SA este noul operator de salubrizare în aria care include Municipiul Arad și orasele Pâncota, Nădlac, Pecica, Sântana și Curtici, precum și zonele rurale adiacente, câștigând licitația organizată de ADI SIGD ARAD în perioada martie – octombrie 2017. ADI SIGD este o agenție care reprezintă toate primăriile din Arad, având în responsabilitate gestionarea deșeurilor în județ. Obiectul contractul dintre ADI SIGD și RETIM se referă numai la activități de colectare deșeuri și transportul acestora la instalațiile de sortare, transfer sau compostare. RETIM nu tratează deșeurile biodegradabile și nu valorifică deșeurile reciclabile colectate în Zona 1 Arad.

Noul sistem de colectare selectivă pe cinci fracții distincte care urmează a fi introdus începând cu această primăvară în județul Arad, este una dintre etapele importante ale proiectului “Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”, a cărui valoare se ridică la 30 de milioane de euro și care a beneficiat de finanțare europeană. Demarat în 2010, proiectul urmărește îmbunătățirea infrastructurii de mediu, în conformitate cu standardele europene în domeniul gestionării deșeurilor, pentru a spori calitatea mediului și a condițiilor de viață. 

Galerie foto (17)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite