Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ministrul Marcel Vela în control la Vama Nădlac: „Mulțumesc celor din diaspora care au înțeles mesajul nostru”

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, s-a aflat, duminică după-amiază, la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac I, pentru a verifica personal situația intrărilor în țară, scrie digi24.ro.  Vela spune însă că a constatat că la Nădlac I la ora actuală fluxul de autovehicule nu este foarte mare, nici pe tranzitul de camioane, nici pe cel de autoturisme.

Ministrul Marcel Vela în control la Vama Nădlac: „Mulțumesc celor din diaspora care au înțeles mesajul nostru”
Comentează 0

Este un „lucru care mă bucură şi mă face să le mulţumesc acum celor din diaspora care au înţeles mesajul nostru şi nu vin atât de mulţi cât se preconiza în ţară pentru a sărbători Sfintele Paşti. Este o dovadă de înţelepciune, de maturitate, de respect şi de responsabilitate pentru cei dragi de acasă. Mă folosesc de acest prilej să le mulţumesc pentru înţelegere şi să-i asigur de toată susţinerea noastră şi de toată determinarea noastră în a rezolva această situaţie critică în care se află România, astfel încât, nu peste multă vreme, să reducem treptat restricţiile şi să revenim la viaţă normală pentru ca în perspectivă şi ei, şi noi să trăim normal, să sărbătorim sfintele Paşti în mod normal în anii viitori şi să avem cât mai puţine cazuri dramatice, cât mai puţine decese, să pierdem cât mai puţini din cei dragi”, a declarat Marcel Vela.

El a mai spus că nu se aşteaptă nici ca săptămâna viitoare, înainte de Paşti, să se înregistreze „un val foarte mare” de persoane care vin în ţară. „Sunt peste medie, dar nu atât de mare cum probabil se aşteaptă cei care sunt pesimişti, cu afluxuri mari de români de Paşte. Ştiu compatrioţii noştri că şi acolo sunt multe probleme, şi aici sunt multe probleme, mai mult, aici intră direct în 14 zile de carantină”, a reamintit ministrul.

Pe de altă parte, la Nădlac ministrul de interne a aflat că sunt români care nu sunt lăsați de autoritățile austriece să tranziteze teritoriul, deși ar avea justificare. Marcel Vela a anunțat că îi va cere ministrului de externe, Bogdan Aurescu, să aibă discuţii cu omologul din Austria, pentru a rezolva problema pe cale bilaterală.

Intrați aici pentru mai multe detalii și VIDEO: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/marcel-vela-in-vizita-la-nadlac-nu-e-un-flux-mare-la-frontiera-multumesc-celor-din-diaspora-care-au-inteles-mesajul-nostru-1290875

Foto: captură video Digi24

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite