Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ministrul Sportului, vizită de lucru la Arad (VIDEO)

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a făcut azi o vizită-fulger la Arad, unde a susținut și o conferință de presă după întâlnirile avute cu autoritățile locale. Făcând referire la bazele sportive din Arad deținute de minister, a vorbit despre reabilitarea lor prin Compania Națională de Investiții sau a doua variantă - descentralizarea și preluarea acestor baze sportive de autoritățile locale, care le vor și administra cu sprijinul și îndrumarea celor de la minister. Procesul de descentralizare este o dorință a Guvernului, acest deziderat fiind în fază de elaborare a proiectului de hotărâre, de menționat - un proiect laborios cu implicarea altor ministere, nu doar cel al sportului. 

Ministrul Sportului, vizită de lucru la Arad (VIDEO)
Comentează 0

Am avut niște discuții foarte constructive cu domnul prefect, primar și cu președintele Consiliului Județean și mă bucur că ideile locale se asociază cu ideile noastre din strategie. Desigur, sportul românesc are nevoie de un restart și de o organizare mult mai bună. Cred că acesta e primul pas în Strategie Națională pentru Sport, suntem aproape de finalizare, la sfârșit de aprilie, mai va fi adoptată această strategie care va privi efectiv reoganizarea sportului, pe trei mari obiective, în primul rând, sportul de performanță, sportul de masă și sportul în școală. Acest memorandum este semnat de mai multe ministere, ne consultăm și încercăm să găsim cele mai bune soluții. 

Fiecare minister își face propria strategie și începând de la perfomanță, nu risipim fondurile. Primul obiectiv este de reorganizare a sportului, ca să dăm un scop real și o linie clară pentru fiecare din acești jucători. Totodată, suntem ultima țară din Europa care are acest sistem de stat de sport. În cadrul MInisterului Sportului, sunt zece centre naționale, care nu funcționează cum ar trebui să funcționeze, Ministerul Educației iarăși cu o sută și ceva de cluburi, are școli sportive și așa mai departe.

Un obiectiv este Strategia pe Infrastructură, să nu uităm că jumătate din țară este în mediu rural și pe parte rurală avem cred că cea mai mare oportunitate de a atrage fonduri pentru că acești copii încă au dorința de a demonstra și de a ieși în lume, sportul de performanță e o prioritate. După elaborarea strategiei vor fi niște obiective care se pot atinge repede, niște planuri de acțiune. 

Cel mai important obiectiv este descentralizarea, sălile de sport, bazele de sport care aparțin de cluburile noastre vor intra în administrarea primăriilor și cele care aparțin de direcțiile județene de sport o să intre în patrimoniul consiliilor județene. Descentralizarea este importantă deoarece 80% din fondurile noastre merg spre întreținerea acestor baze sportive. Foarte multe baze sportive sunt în stare deplorabilă și se construiește hazardat, de aceea când vom avea strategia pe infrastructură va fi foarte benefic și mult mai ușor, putem să venim cu sugestii pentru construirea bazelor sportive ca să nu cheltuim banii anapoda. 

În ceea ce privește interesele Aradului, chiar anul trecut am început să identificăm zone unde putem să facem centre regionale de excelență care ar servi 5-6 județe, iar sportivii care sunt în aceste centre să învețe aici, să fie cazați aici, să aibă indemnizație, să poată să dea mediul propice pentru performanță. Aradul are cam 60-80% infrastructura pregătită pentru aceste centre și cred că este o locație foarte bună, e aproape de graniță, e o localitate de tranzit, care poate deservi mai multor zone și chiar și sportivilor din Ungaria, sau din Serbia”, a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak. 

 

Galerie foto (6)


Scrie un comentariu

trimite