Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Medalii pentru gimnastica ritmică a CSM Arad la Naţionale!

Medalii pentru gimnastica ritmică a CSM Arad la Naţionale!
Comentează 0

4 reprezentante ale secţiei de gimnastică ritmică a CSM Arad au luat parte la Campionatul Naţional de junioare şi senioare la gimnastică ritmică, desfăşurat zilele trecute la Dobroeşti (Ilfov). 

La junioare, Alenia Biringer s-a clasat pe locul 4 la individual compus şi în finalele de la minge, măciuci şi panglică, plus un loc 6 la cerc, în vreme de Aliona Gribovan s-a clasat pe locul 8 la individual compus şi pe 5 în finala de la cerc, 7 la minge şi măciuci şi 8 la panglică. Medaliile Aradului au fost obţinute de Sonia Ichim, la senioare: locul 3 la individual compus şi în finala de la minge şi două locuri 2, în finalele de la cerc şi panglică, ea obţinând şi un loc 4 la măciuci. O evoluţie bună a avut şi Alexandra Bock, locul 5 la individual compus, dar şi în finalele de la cerc şi măciuci, plus două locuri 4, la minge şi panglică. Sportivele amintite sunt pregătite de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova 

Altfel, de amintit şi organizarea competiţie internaţionale „Arad Trophy”, programată în perioada 19-21 octombrie, la Polivalentă. Şi-au anunţat prezenţa în jur de 300 de sportive, de la 25 de cluburi din cinci ţări.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite