Meci de juniori cu scandal la Felnac: spectatori intrați pe teren acuzați că ar fi lovit un jucător, iar președintele gazdelor acuzat că l-ar fi scuipat pe antrenorul Țîru
Fotbalul este de natură să încingă spiritele mai mult decât este normal chiar și la juniori, într-o competiție fără mize financiare și sportive deosebite. Partida dintre ACS Victoria Felnac și CS Foresta Oil Sînpetru German desfășurată ieri, de la ora 17, pe terenul de la Felnac s-a lăsat cu spectatori care au intrat pe teren și acuze grave la adresa gazdelor. Potrivit celor declarate de Denis Țîru, antrenorul de la Sînpetru German, înainte de meci ar fi fost scuipat și lovit cu palma peste nas de președintele de la Felnac, Istin Migricel, iar în timpul meciului unul dintre jucătorii săi, Florin Alin Ursu, ar fi fost lovit de doi spectatori care ar fi pătruns pe teren.
Denis Țîru, antrenorul echipei CS Foresta Oil Sînpetru German susține că pe fondul unul conflict mai vechi, înainte de meci ar fi fost scuipat și înjurat de mai multe ori de Istin Migricel, președintele clubului din Felnac. „La ora 16, cu o oră înainte de începerea meciului, am ajuns la stadion împreună cu antrenorul secund și nouă dintre băieți. Domnul președinte Migricel a văzut că am ajuns, a venit la mine și m-a scuipat direct în față. Avem un conflict mai vechi, din cauza a doi copii care au jucat la Felnac și pe care i-am luat la Sînpetru, după ce am plătit grila de formare. A început să mă înjure și s-a luat și de cei doi copii care au plecat de la ei. A venit apoi în fața mea, a bătut cu pumnul în palmă și m-a scuipat din nou în fața celor prezenți. Pe scările vestiarului, când eram doar eu cu el, m-a lovit cu palma peste nas. Pe teren i-a terorizat pe băieții mei, i-a demoralizat strigând din tribună tot felul de lucruri”, și-a început povestea Denis Țîru.
O fază de joc mai contondentă și conflictul de pe teren
În continuare, antrenorul oaspeților relatează cum a văzut el incidentul care s-a lăsat cu pătrunderea spectatorilor pe teren, în urma unei faze de joc mai contondente. „În min. 50 a fost un fault de joc. Copilul lovit de la ei s-a ridicat și l-a împins pe copilul de la noi, după care jucătorul nostru, Florin Alin Ursu, s-a dus acolo și l-a împins pe adversar, nu să-l bată, să nu se ajungă la bătaie. Atunci a intrat pe teren tatăl căpitanului de la Felnac și l-a lovit pe băiatul nostru cu pumnul după cap. Copilul a căzut nevăzând cine l-a lovit. Când s-a ridicat, viceprimarul Florin Brie l-a lovit cu palma în piept și a căzut din nou. Jocul a fost oprit cinci minute, au intrat oamenii de ordine de la ei, fără veste, fără nimic, apoi partida a continuat”, mai spune Țîru.
Felnăcanii susțin că n-aveau motive să sară la bătaie
În cele ce urmează vă prezentăm cele întâmplate așa cum ne-au fost povestite de cei de la Felnac. Viceprimarul Florin Brie, președintele Istin Migricel și tatăl jucătorului de la ACS Victoria Felnac susțin că nu au lovit, nu au înjurat și nu au scuipat pe nimeni și că nici nu ar fi avut de ce să o facă, având în vedere că echipa lor conducea cu 4-0 în min. 80.
Migricel recunoaște însă că a avut discuții contradictorii cu Țîru în trecut, dar subiectul a fost închis după ce clubul din Sînpetru a plătit grila de formare a celor doi jucători disputați. „Nu am avut niciun contact fizic cu el și nici nu l-am scuipat”, a declarat președintele de la Felnac, care și-a adus aminte însă de alte meciuri, când el și echipa sa ar fi fost înjurați de adversarii de ieri. Referindu-se la intrarea suporterilor pe teren, Istin Migricel recunoaște că tatăl unuia dintre jucătorii săi a pătruns pe suprafața de joc, dar spune că a făcut-o pentru a-i despărți pe cei care s-au încăierat. „Când s-au încăierat, am mers să-i despart. La rândul lui, tatăl jucătorului a intrat tot pentru a-i despărți, fără să lovească pe nimeni. Nici vicele n-a lovit pe nimeni. Și observatorul a notat în raportul de joc că s-a intrat pe teren, dar de ce nu s-a oprit meciul dacă un jucător a fost lovit de suporteri? De ce s-a continuat partida? Pe ei i-a frustrat scorul și de aceea au pornit acest scandal. N-am avut niciodată astfel de probleme la Felnac, nu am primit niciodată nicio sancțiune, nicio amendă pentru așa ceva. În schimb, când am mai jucat la ei, a trebuit să stăm lângă copii, să-i ferim de sticlele aruncate. De asemenea, înaintea unui meci, copiii noștri au fost sunați cu numere ascunse să nu se prezinte”, relatează Migricel.
Tatăl care a pătruns pe teren susține l-a rândul său că nu l-a lovit pe jucătorul advers. „A fost un contact între fundașul lateral și un mijlocaș. Cel de la Sînpetru a ripostat. Atunci au sărit pe fiul meu, unul dintre ei cu pumnul. Am intrat să-i despart și l-am împins pe unul, dar nu am lovit pe nimeni”, susține bărbatul.
La rândul său, viceprimarul Florin Brie afirmă că nici nu a apucat să intre pe teren. „Nu e adevărat că am intrat și am lovit pe cineva. Nu am apucat să intru. Dacă intram, intram să-i despart. Da, tatăl unuia dintre jucătorii noștri a intrat, dar a intrat să-i despartă. Nu am văzut să fi lovit vreun jucător. Era 4-0 pentru noi în min. 80, cum să sărim la bătaie. Nu am atins pe nimeni cu absolut nimic”, ne-a declarat viceprimarul.
Plângeri la Poliție și certificat medico-legal
În ceea ce ne privește, cum nu am fost la meci, nu putem decât să prezentăm punctele de vedere ale celor implicați, fără să tragem concluzii. Cert este însă că antrenorul Denis Țîru a depus o plângere la Poliție, iar jucătorul Florin Alin Ursu a fost la Serviciul de Medicină legală, pentru a obține un certificat medico-legal. Anterior a obținut o scrisoare medicală de la un medic de familie, care a constatat existența unui „sindrom cefalalgic post-traumatism” și un „hematom occipital (?)” Potrivit lui Țîru, atât cei doi jucători disputați în trecut cu Felnacul, cât și Ursu ar fi făcut la rândul lor plângeri la Poliție.






















