Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lansare de carte la Casa Pianului "Jacques Faix"

Lansare de carte la Casa Pianului
Comentează

   Joi, 16 iulie, ora 18:30, Casa Pianului "Jacques Faix" a găzduit un eveniment literar de excepție: lansarea celui mai recent volum semnat de Mircea Mihăieș - ”Cele patru sinucideri ale Wirginiei Woolf”. O psihodramă, recent apărut la Editura Polirom. Alături de autor s-a aflat scriitoarea Adriana Babeți, care a dialogat cu acesta despre această carte amplă dedicată Wirginiei Woolf.
    O carte mare la propriu (peste 800 de pagini) și la figurat, foarte bine structurată, extraordinar de documentată. Este o psihodramă - "nu este o carte despre Virginia Woolf scriitoarea, ci despre mecanismul unei femei care era bolnavă și-n același timp genială" - spune Mircea Mihăieș. O psihodramă, nu o dramă psihică, o psihanaliză, o analiză remarcabilă a vieții și operei marii scriitoare britanice - Virginia Woolf.

       Mircea Mihăieș (n. 1 ianuarie 1954) este profesor emerit al Universității de Vest din Timișoara. Între 2005 și 2012 a fost vicepreședinte al Institutului Cultural Român. Redactor-sef al revistei Orizont. Volume publicate: "De veghe în oglindă" (1989), "Cartea eșecurilor. Eseu despre rescriere" (1990), "Femeia în roșu" (1990, în colaborare cu Adriana Babeți și Mircea Nedelciu), "Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea" (1995), "Masca de fiere" (2000), "Atlanticul imaginar" (2002), "Scutul lui Perseu" (2003), "Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen" (2005), "Metafizica detectivului Marlowe" (2008, tradus în Statele Unite în 2014), "Despre doliu. Un an din viața lui Leon W." (2009), "Ultimul Judt" (2011), "Ce rămâne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawapha (2012),  "Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist și visător" (2014), "Ulysses, 732. Romanul romanului" (2016), "Șapte zile, plus una. Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan" (2018), "O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei (2019), "Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului” (2021), "A doua viață a lui Corto Maltese” (2024). A publicat șase volume în colaborare cu Vladimir Tismaneanu. A primit de zece ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România, inclusiv Premiul Național. Laureat al Premiului"Titu Maiorescu" al Academiei Române. I s-au acordat titlul de Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres.  Lucrează la un volum cu titlul "Fluturii de noapte al Virginiei Woolf".

 

Aurica Andreican

(Jurnalism UAV)

Galerie foto (62)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite