Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

La cerșit, alături de copiii minori

Marți, 02.04.2024, agenții de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au solicitat Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, preluarea unei mame împreună cu copiii săi minori, în programul de îngrijire, după surprinderea acesteia apelând la mila publicului, folosindu-se de copii.

La cerșit, alături de copiii minori
Comentează 0

Astfel, în jurul orei 16:30, în urma semnalării unui cetățean transmise prin Dispeceratul Poliției Locale, echipajul din teren a identificat o persoană de sex feminin, cerșind în proximitatea unui supermarket situat pe Calea Zimandului, lângă ea aflându-se cei doi copii minori ai săi, în vârstă de unu, respectiv doi ani.

C.M., în vârstă de 33 de ani, cu domiciliul în județul Bihor, deși aptă de muncă, preferă să apeleze la mila publicului, iar pentru a-și eficientiza practica, se folosește de copiii minori, stârnind mai multă compasiune și, implicit, adunând mai mulți bani.

Cazul a fost preluat de către un reprezentant al DGASPC sosit la fața locului. Deși mama a refuzat sprijinul instituțional oferit, va fi monitorizată, în vederea evaluării copiilor și familiei acestora, respectiv propunerii stabilirii unei măsuri de protecție specială.

Femeia nu se află de mult timp în municipiul Arad, aceasta declarând că locuiește la sora ei, împreună cu copiii și concubinul.


Scrie un comentariu

trimite