La ce posturi tv am putea să vedem noi dezbateri între George Simion și Nicușor Dan
E ultima săptămână a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale de anul acesta, iar în cursă au rămas doi candidați, George Simion, președintele AUR și independentul Nicușoar Dan, în spatele căruia s-au poziționat cam toate formațiunile pro-europene.

O primă dezbatere între cei doi a avut loc, joi seara, la Euronews, când audiența postului a explodat pur și simplu, înregistrând cel mai mare număr de telespectatori de la apariția pe piață. Acum, în ultima săptămână, mai multe posturi de televiziune i-au invitat pe cei doi candidați să vină împreună în fața publicului. Potrivit lui Nicușoar Dan este vorba despre Digi 24 – luni, Antena 3 – marţi, RTV – miercuri, TVR – joi, Antena 1 şi ProTV – vineri, informează hotnews.ro. Rămâne de văzut dacă invitațiile vor fi acceptate și de George Simion, în condițiile în care Dan a anunțat deja că va participa la dezbaterile televizate organizate în ultima săptămână de campanie.